Autoritatile locale din Slatina au primit luni vizita ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita. Vizita oficialului a fost prilejuita de semnarea contractului de finantare a proiectului ce vizeaza construirea unei centrale fotovoltaice in Slatina, proiect accesat prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Axa 4. Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii in contextul combaterii schimbarilor climatice.
Investitia are o valoare de 45,7 milioane lei, din care 35,7 milioane reprezinta finantare nerambursabila, 6,7 milioane lei este contributia Consiliului Local, iar 3,2 milioane lei, TVA-ul asigurat de Guvern. Centrala fotovoltaica va fi amplasata in locul serelor de pe strada Tudor Vladimirescu, pe o suprafata de 4,8 hectare, va avea aproximativ 5.000 de panouri fotovoltaice si va produce energie pentru iluminatul public din Slatina.
Potrivit celor declarate de Minel Prina, economiile pe care realizarea acestui proiect le va aduce bugetului local se ridica la 25 de miliarde lei vechi, bani ce vor putea fi utilizati pentru alte investitii.
in 2010 noi am depus o cerere de finantare pentru amenajarea unei centrale fotovoltaice si multi s-au uitat atunci la noi cu ironie. Nu am luat in considerare acele zambete sarcastic, am mers mai departe si iata ca am ajuns la momentul de a semna un contract ce depaseste 45 milioane de lei, un contract prin care vom face economii la bugetul local, iar banii economisiti vor merge pentru modernizarea unitatilor de invatamant, pentru reabilitarea blocurilor. Aceasta suma pe care noi o plateam anual numai pentru iluminatul public, vorbim de peste 25 miliarde lei vechi, poate avea alta destinatie. Pe langa acest avantaj, directionarea sumei respective spre alte obiective, protejam si mediul – peste 1000 de tone de dioxid de carbon nu se vor mai produce odata cu inaugurarea acestei centrale fotovoltaice. Eu imi doresc ca licitatiile care vor veni pentru supraveghere, monitorizare si implementare sa decurga intr-un ritm destul de bun si in trei, maximum patru luni, sa putem semna contractele de executie si sa lansam in lucru aceasta centrala. Un alt avantaj deloc de neglijat este ca acest parc fotovoltaic va crea si locuri de munca, atat de necesare slatinenilor, a declarat Prina.
Ministrul delegat pentru Energie a tinut sa felicite autoritatile locale, precizand totodata ca semnarea contractului de la Slatina este o dovada in plus a faptului ca sustine investitiile de acest gen.
in ciuda tuturor criticilor pe care le primesc in ultima perioada, ca nu sprijin energia verde, iata ca infirm lucrul acesta prin faptul ca astazi semnam un contract tocmai pe energie verde, si am mai semnat cateva. Asigurarea independentei energetice a unor orase si, mai ales cu energie verde, este un lucru foarte bun pentru ca de aici se disponibilizeaza sume care pot fi folosite in alte proiecte de investitii. Pe acest program operational sectorial am semnat pana in prezent 37 de contracte in valoare de 1,4 miliarde de lei, o suma substantiala care va aduce un plus de energie in sistemul energetic national. Felicitari celor care au lucrat la acest proiect. Atunci cand exista bunavointa si oamenii isi fac treaba ies lucruri bune, asa care s-a intamplat aici, la Slatina, a spus Constantin Nita.
Iluminatul public in Slatina va fi asigurat de o centrala fotovoltaica
- Advertisement -
- Advertisement -