20 C
Slatina
luni,6 iulie,2026

Ultimele Articole

Istoria se repeta la Priseaca – viceprimarul demis a castigat procesul

- Advertisement -

Istoria se repeta la Priseaca, localitate condusa de primarul Gheorghe Florea, care si-a inceput in 2012 noul mandat tot cu o lupta in instanta, pe tiparul deja consacrat al demiterii viceprimarului la scurt timp dupa alegeri.
Pe 22 iunie 2012, consilierul PSD Ilie Rosu, coleg de partid cu primarul Gheorghe Florea, a fost ales, cu unanimitate de voturi, viceprimar al comunei Priseaca.
Pentru a nu intra in incompatibilitate, barbatul, angajat al unei societati de pe platforma industriala a Slatinei, a demisionat din functia detinuta la societatea respectiva, convins ca se va ocupa de administratia locala. Mandatul sau nu a durat insa decat un week-end, fiind incetat prin hotarare de consiliu local in baza unei demisii despre care Ilie Rosu sustine ca este falsa.
La doua zile dupa ce am fost ales viceprimar, un cumnat al primarului m-a anuntat sa merg la vechiul meu loc de munca, de unde imi dadusem demisia, pentru ca primarul nu ma mai accepta ca vice. Am crezut initial ca e o gluma proasta si l-am cautat pe primar sa-l intreb ce se intampla. Spre surprinderea mea, acesta a confirmat ce-mi spusese cumnatul sau, ca nu mai sunt viceprimar. Nu am reusit nici pana in ziua de azi sa inteleg ce s-a intamplat, pentru ca nu mi s-a reprosat nimic, eu am umblat pentru el in campanie, am cheltuit bani, chiar pot sa spun ca eram prieteni, ne intelegeam foarte bine. M-am trezit pus in fata faptului implinit – vineri fusesem ales si luni mi-a incetat mandatul in baza unei demisii false. Eu nu am scris si nu am depus nici o demisie. in plus, primarul i-a mintit pe consilieri ca am demisionat pentru ca nu mi-a convenit salariul de viceprimar, desi nu a fost nici vorba de asa ceva, a spus Ilie Rosu.
Barbatul si-a cautat dreptatea in instanta, magistratii Tribunalului Brasov dandu-i castig de cauza.
Procesul s-a judecat la Tribunalul Brasov, pentru ca am cerut stramutarea din cauza ca la Slatina dispareau acte din dosar. La sfarsitul lunii trecute, instanta a dispus anularea respectivei hotarari de consiliu local si reintegrarea mea in functie. Probabil vor face recurs, dar sunt convins ca vor pierde pentru ca ceea ce au facut este ilegal, a afirmat Ilie Rosu. Acesta a precizat ca intentioneaza sa deschida un nou proces, prin care va cere daune morale si plata salariilor aferente perioadei de la demitere pana la repunerea in functie. Totodata, Ilie Rosu a mentionat ca va da in judecata si o parte din consilierii locali.
Sunt cativa consilieri locali PSD care, cand au fost chemati la Prefectura si Consiliul Judetean, au sustinut prin declaratii varianta primarului, ca eu mi-as fi dat demisia. Am sa-i dau in judecata pentru marturie mincinoasa atat pe ei cat si pe functionarul public de la Registratura primariei, care a sustinut ca mi-a inregistrat demisia desi nu avea cum sa faca acest lucru pentru ca eu nu am scris si nu am depus nici o demisie, a spus Rosu.

Procesele din mandatul trecut, soldate cu pagube pentru bugetul localitatii

Ilie Rosu este al doilea viceprimar al localitatii care apeleaza la instanta pentru ca a fost schimbat abuziv. Primul caz a fost in 2008, la scurt timp dupa alegerile locale liberalul Nicolae Lutu fiind mazilit de edilul Gheorghe Florea cu sprijinul consiliului local. La capatul unui lung proces, Lutu a fost repus in functie de instanta, obtinand si plata drepturilor salariale pentru toata perioada cat a stat pe bara. Mult timp dupa ce Lutu a castigat procesul, primarul a refuzat sa puna in aplicare hotararile judecatoresti, pierderea proceselor combinata cu incapatanarea edilului Gheorghe Florea producand pagube insemnate bugetului local. Pentru schimbarea abuziva din functie a lui Lutu, Consiliul Local Priseaca a fost obligat sa-i plateasca acestuia nu doar indemnizatia aferenta perioadei de la demitere pana la repunerea in functie, ci si daune morale. Suma totala platita din bugetul local a fost de aproximativ doua miliarde lei vechi, bani ce puteau fi investiti in localitate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți