12.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Saptamana Europeana a Vaccinarii, marcata in Olt prin actiuni de informare in scoli si comunitati

- Advertisement -

Saptamana Europeana a Vaccinarii promoveaza ca mesaj cheie faptul ca vaccinarea fiecarui copil este esentiala pentru prevenirea bolilor si protejarea vietii. in perioada 22-26 aprilie, in tara noastra, sub sloganul Prevenire. Protectie. Imunizare, se vor derula activitati de informare si implicare a publicului tinta si de abordare a provocarilor legate de vaccinare. Tema Saptamanii Europene a Vaccinarii in acest an este Vaccinare pentru viata, campania promovand vaccinarea pe tot parcursul vietii, din copilarie pana la varstele inaintate.
Scopul campaniei este cresterea acoperirii vaccinale prin cresterea gradului de constientizare al populatiei in privinta importantei vaccinarii si consolidarii sistemelor de vaccinare. Un accent deosebit se pune pe activitatile de accesare a grupurilor vulnerabile sau slab deservite. Activitatile se vor concentra asupra tuturor grupelor de varsta, reamintindu-le parintilor sa-si vaccineze copii, dar, de asemenea, se va pune accent si pe mentinerea protectiei personale fata de bolile care pot fi prevenite, pe tot parcursul vietii.
Lipsa cunostintelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care multi adulti decid, in mod constient, sa nu se vaccineze sau sa nu-si vaccineze copiii. Implementarea pe scara larga a programelor de vaccinare in ultimii 30 de ani a condus la realizari remarcabile. Regiunea europeana a OMS este declarata polio-free/ fara poliomielita inca din 2002, iar in ultimul deceniu numarul de cazuri de rujeola din regiune a fost redus cu peste 90%. Cu toate acestea, lacune in acoperirea vaccinala persista in toate tarile, unde exista persoane vulnerabile sau greu accesibile nevaccinate, iar focarele de boli infectioase continua sa se raspandeasca in regiune.
in strategia de mentinere a unei acoperiri vaccinale confortabile, Compartimentul de Supraveghere si Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Olt a inclus in semestrul I al anului o serie de actiuni suplimentare de vaccinare in grupurile vulnerabile sau slab deservite cu vaccinuri achizitionate de DSP in rezerva antiepidemica, cat si produse puse la dispozitie de Ministerul Sanatatii in Programul National de Imunizari.
S-au administrat 76 doze vaccin pentru combaterea rujeolei, rubeolei si oreionului; 178 doze de vaccin hepatitic A si 82 doze de vaccin anti pneumococic. Actiunile s-au desfasurat in 5 colectivitati de pe raza judetului – Slatina, Gradinari, Potcoava, Corabia, Caracal.
Pentru a marca evenimentul, Serviciul de Evaluare si Promovare a Sanatatii va derula actiuni de informare educare, cu scopul crestererii gradului de constientizare al populatiei in privinta importantei vaccinarii. Se vor distribui materiale informative la CMI, cabinete scolare, si se vor organiza activitati stradale de distribuire de materiale informative; totodata, au fost instruiti mediatorii sanitari ce vor desfasura actiuni in randul colectivitatilor de romi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți