Cand ati intrat in politica si ce v-a determinat sa va implicati? Ati fost membru al altui partid in afara de PNL?
Am sa fiu foarte sincer. inca de mic am simpatizat cu domeniul politic. Mi-am dorit si eu in 2004 o schimbare, desi aveam 14 ani, atunci cand a fost ales Traian Basescu presedintele Romaniei. Mai tarziu, in 2009, am considerat ca Mircea Geoana este cel mai potrivit pentru a conduce Romania si am fost foarte dezamagit cand am vazut ca ales a fost tot Traian Basescu, pentru ca acesta, prin politica pe care a facut-o in primul mandat si prin razboiul permanent cu guvernul de atunci, m-a facut sa imi schimb optiunea.
Revenind la intrebarea dvs, primul partid la care am semnat adeziune a fost PNL, in 2013, cand la conducerea organizatiei PNL Olt a venit domnul Gigel stirbu, in urma invitatiei dansului de a ma inscrie in partid. Am avut si am in continuare mare incredere in Gigel stirbu si pot spune ca acesta este si motivul pentru care am ales sa ma implic in acest fel in viata politica. Cred cu tarie ca in anul 2016 avem o ocazie unica de a schimba culoarea acestui judet si acesta este rezultatul muncii pe care a depus-o echipa PNL Olt in ultimii ani de zile.
Care este modelul politic pe care il urmati? Argumentati, va rog.
Nu pot spune ca exista un model politic pe care il urmez. Orice politician are si puncte slabe si puncte forte iar eu nu vreau sa-mi asum un anumit model de om politic. Eu sunt Mihai Cirloganu iar politica pe care o fac este una bazata pe principiul meritocratiei si al competentei. As vrea totusi sa-mi exprim admiratia pentru domnul Mircea Ionescu Quintus caruia ii port un deosebit respect.
Care a fost cea mai importanta realizare in calitate de copresedinte al organizatiei de tineret?
Cu permisiunea dvs as vrea aici sa mentionez nu una, ci mai multe realizari si as incepe de la infiintarea de noi organizatii de tineret in numeroase localitati, organizatii care functioneaza foarte bine si de care sunt mandru ori de cate ori vorbesc despre ele si pot aminti de TNL Corabia, TNL Draganesti, TNL Rusanesti si multe altele…
Pot spune ca o alta mare realizare este infiintarea Clubului Studentilor Liberali. Reusim cu ajutorul acestei organizatii sa mentinem activi politic si acei tineri care pleaca din oras in marile centre universitare din tara.
Nu in ultimul rand as vrea sa amintesc de Clubul Elevilor Liberali care este in acest moment infiintat in toate orasele din judet si care s-a dovedit a fi foarte important in functionarea organizatiilor de tineret. Ma mandresc cu faptul ca am reusit sa le starnesc interesul acestor copii sa se implice in viata politica de la o varsta atat de frageda. Avem in momentul de fata peste 300 de elevi inscrisi in acest club, si am convingerea ca multi dintre acestia vor ocupa functii importante in organizatia de tineret a partidului in viitorul apropiat.
Va simtiti confortabil intr-un partid in care sunteti coleg cu fosti democrat liberali, politicieni carora li se reproseaza masurile de austeritate luate pe vremea fostului presedinte?
in primul rand as vrea sa lamurim un aspect. Mare parte din acei democrat liberali se afla si in alte partide, iar judetul Olt este dovada ca acestia au migrat catre PSD si nu la PNL. in ceea ce ii priveste pe colegii nostri din PDL pot spune ca acestia si-au platit pretul politic. Vom vedea in viitor daca acele masuri au fost unele bune sau rele la acel moment. inca nu exista o expertiza clara in acest sens.
Cu ce ati compara politica din Olt? Cu ce vine nou tanara generatie?
Tanara generatie vine cu idei, forta, determinare si dorinta de a schimba modul de a face politica. in orice domeniu este nevoie de sange proaspat in sistem, iar politica din Olt are mare nevoie de oameni noi, nepatati. in ultimii 25 de ani, politica din judetul Olt a fost dominata de PSD cu rezultatele care se vad: coruptie generalizata, saracie extrema si plasarea judetului Olt printre cele mai sarace judete din tara. Acum este momentul si sunt create toate conditiile pentru a schimba aceasta stare de lucruri, iar PSD-ul sa devina o simpla pagina urata din istoria judetului Olt. in ceea ce priveste comparatia pe care m-ati rugat sa o fac, cu permisiunea dvs m-as referi la cum va arata politica din judetul Olt, dupa alegerile locale din 2016: ca o masina germana- se va baza pe eficienta, legalitate, transparenta si eleganta.
V-ati gandit sa candidati pentru un post la alegerile locale?
Da, mi-am depus candidatura pentru un post de consilier judetean la Consiliul Judetean Olt. Avand in vedere activitatea mea in cadrul Partidului National Liberal, care mi-a permis sa ma pun la curent cu problemele si nevoile oamenilor din judet, am convingerea ca ma pot regasi pe lista de consilieri judeteni.
Ce parere aveti despre adversarii dumneavoastra de la celelalte organizatii de tineret? Daca v-ati intalni fata in fata cu presedintele TSD, de exemplu, ce i-ati spune? Este vreun lucru pentru care l-ati felicita sau ati avea ceva sa-i reprosati?
Daca ne referim la ceilalti presedinti de organizatii de tineret, va pot spune ca eu nu ii consider adversari. Vreau sa cred ca fiecare dintre noi lucram pentru a schimba cate ceva in politica de astazi, este adevarat, cu viziuni diferite. ii apreciez pe fiecare in parte pentru ca stiu ce inseamna sa conduci o organizatie de tineret si cat de solicitant este acest lucru. Bineinteles ca fiecare dintre noi avem si parti bune si parti rele, iar daca ma intrebati ce i-as reprosa presedintelui TSD, acest lucru ar fi ca in loc sa incerce ca el sa schimbe sistemul s-a intamplat chiar invers, si anume sistemul l-a schimbat pe el.
Sunteti membru in Comitetul executiv judetean al PNL Olt. Cum comentati faptul ca, desi partidul a validat un candidat pentru Primaria Slatina, alti doi liberali, Gabriel Buliteanu si Valeriu Matei, si-au anuntat intentia de a candida?
Vizavi de acest subiect va pot spune un singur lucru. Partidul National Liberal il sustine pentru functia de primar al municipiului Slatina pe Marius Balasa. Nu as vrea sa comentez intentiile celor doua persoane mentionate de dvs, care in anumite perioade au fost membri PNL. Cred ca sunt constienti de faptul ca, depunandu-si candidatura, se autoexclud din PNL. Va asigur ca atat eu cat si Organizatia de tineret a PNL Olt vom sustine cu toata forta candidatii desemnati de partid atat in Slatina cat si in celelalte localitati din judet.
De ce credeti ca este mai bun Marius Balasa decat Emil Mot pentru Slatina?
imi doresc, ca cetatean al Slatinei, ca in functia de primar sa fie aleasa cea mai potrivita persoana pentru aceasta functie exclusiv pentru meritele si calitatile sale si ale echipei ce il sustine. Avem nevoie de un om cu o bogata experienta in administratie, serios si mai mult de atat, avem nevoie de un om care a demonstrat ca ii pasa de Slatina.
Avand in vedere faptul ca Marius Balasa a condus Liceul cu Program Sportiv, Inspectoratul scolar Judetean si a ocupat functii importante in Ministerul Educatiei, nu putem contesta experienta sa in administratie.
Marius Balasa nu a fost niciodata suspectat sau acuzat de coruptie.
in plus, prin actiunile acestuia in ceea ce priveste scaderea pretului la apa si rezilierea unor contracte paguboase incheiate de Primaria Slatina, Marius Balasa a demonstrat ca este implicat in problemele slatinenilor si mai mult de atat isi doreste sa le si rezolve in masura in care poate in acest moment.
Facand o paralela cu Emil Mot, va pot spune ca nu am sa stau cu mainile in san sa vad cum un om care in calitatea lui de deputat de Slatina nu a facut nimic pentru acest oras, vrea sa ajunga primar . Mai mult de atat va reamintesc ca timp de 4 ani, acesta nu a cuvantat in Parlamentul Romaniei, recunoscand aceasta intr-un interviu in care a declarat ca nu a avut ce sa spuna.
Ma intreb, ca primar ar avea ceva de spus?