-0.9 C
Slatina
joi,1 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Pescar salvat de pompieri

- Advertisement -
Cei doi pescari au ajuns cu ajutorul unei barci pneumatice pana in apropiere de podul de cale ferata de pe raza comunei Slatioara si s-au oprit langa o piatra. La un moment dat, craioveanului de 58 de ani i s-a facut rau si a fost la un pas de a cadea de pe piatra in apa, insa a fost salvat la timp de prietenul sau. Acesta a sunat de urgenta la 112, iar la fata locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detasamentului Slatina.
La fata locului s-au deplasat o autospeciala de prima interventie, o barca pneumatica cu motor si un echipaj SMURD. in sprijin a fost solicitata si o ambulanta cu medic de la Serviciul Judetean de Ambulanta Olt. in momentul sosirii echipajelor, barbatul era inconstient si se afla la aproximativ 20 de metri de mal, pe o piatra aflata in apa, impreuna cu inca un barbat cu care se afla la pescuit. Pompierii au actionat cu barca pneumatica, l-au preluat pe barbatul aflat in dificultate si l-au adus la mal. Echipajul SMURD a preluat pacientul, in stop cardio-respirator si a inceput imediat manevrele de resuscitare. in scurt timp la fata locului a ajuns si echipajul de la Ambulanta. Cadrele medicale au executat resuscitare cardio-pulmonara aproximativ 30 de minute, iar barbatul a raspuns manevrelor de resuscitare, a precizat plutonierul major Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt.
Pacientul a fost preluat de ambulanta si transportat, cu semne vitale prezente, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, unde a ramas sub supraveghere medicala. Dupa efectuarea unor investigatii amanuntite, doctorii au stabilit ca barbatul din Craiova a suferit un infarct in timp ce se afla la pescuit. Acesta a fost internat pe Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a unitatii spitalicesti, insa se afla in stare grava, prognosticul medicilor fiind rezervat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți