-3.7 C
Slatina
joi,1 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Burse de la Dedeman pentru elevii orfani sau din casele de copii

- Advertisement -
Programul se adreseaza elevilor care au domiciliul in mediul rural si care au fost declarati admisi in anul scolar 2016-2017 in clasa a IX-a la unul din liceele de stat cu medie peste 8 (opt) si care nu au posibilitati materiale pentru continuarea studiilor. Se vor acorda burse de acest fel in fiecare judet in care exista un magazin Dedeman. Cuantumul bursei lunare este stabilit in limitele cheltuielilor de cazare si masa la caminul internat al liceului respectiv. Conditiile pe care elevul trebuie sa le indeplineasca sunt prevazute in Regulamentul de Acordare a Bursei (disponibil pe site-ul companiei, dar si in magazine, la biroul de Resurse Umane), precum si la departamentul Resurse Umane din cadrul magazinelor Dedeman aflate pe raza judetului. Selectia se va face pe baza de dosar ce va contine documentele indicate in respectivul regulament si care se va depune la acelasi birou de Resurse Umane din cadrul magazinului Dedeman, precizeaza reprezentantii companiei intr-un comunicat de presa transmis Inspectoratului scolar Olt.
Astfel, pot beneficia de bursa elevii care:
– sunt orfani de unul sau ambii parinti;
– provin din casele de copii sau plasament familial;
– familia nu realizeaza pe ultimele 6 luni un venit lunar net mediu mai mare decat 300 lei pe membru de familie.
Bursa se suspenda in cazul in care: elevul este exmatriculat; renunta la frecventarea cursurilor; inregistreaza 20 de absente nemotivate intr-un trimestru; inregistreaza corigente la una sau mai multe materii; situatia materiala a acestuia se schimba si nu se mai incadreaza in limitele prevazute; pe parcurs se constata ca au fost furnizate intentionat date eronate cu privire la situatia materiala in dosarul prin care se solicita bursa.
Situatia scolara a elevului va fi analizata semestrial, iar in cazul obtinerii unei medii generale semestriale mai mici de 8 (opt) bursa va fi suspendata. Elevii beneficiari ai acestui ajutor vor pastra bursa pana la terminarea ciclului liceal, daca vor indeplini conditiile prevazute de Regulament.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți