11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Accident mortal la TMK Artrom

- Advertisement -
Cadrele medicale de pe un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean Olt au fost solicitate sa intervina la fata locului, insa a fost prea tarziu pentru salvarea slatineanului. in momentul in care colegii mei au ajuns, barbatul prezenta leziuni incompatibile cu viata si a fost constatat decesul acestuia, a precizat medicul Marian Furtuna, purtatorul de cuvant al Ambulantei Olt. Politistii, dar si inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Olt au ajuns la fata locului pentru a face cercetari in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si imprejurarilor care au dus la producerea acestei tragedii. Potrivit lui Bogdan tuca, purtatorul de cuvant al ITM Olt, angajatul firmei de constructii a cazut in canalul fundatiei unui cuptor pe care il monta, la o adancime de trei metri, iar in urma impactului a murit. Este vorba de un salariat al unui societati de constructii din Slatina, care efectua lucrari in incinta TMK Artrom. Barbatul, in timp ce monta un cuptor, prin taierea unui surub de la reductor, s-a dezechilibrat si a cazut in canalul fundatiei cuptorului, la o adancime de trei metri. in urma impactului, angajatul firmei de constructii a decedat, a declarat inspectorul Bogdan tuca.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți