10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-a rasturnat cu tractorul pe camp

- Advertisement -
Barbatul erbicida culturile de pe un mal situat in apropierea raului Olt, iar la un moment dat tractorul s-a rasturnat intr-o prapastie adanca de peste 20 de metri.
Potrivit unor martori oculari, tractorul s-a rasturnat in rapa pentru ca ar fi ramas fara frane, iar barbatul nu a mai putut sa-l controleze, reusind insa sa sara din el. in urma cazaturii, barbatul a suferit o fractura de coloana cervicala, la fata locului fiind nevoie de interventia cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanta Judetean Olt. Barbatul a fost gasit constient de colegii mei si din cate am inteles de la ei acesta s-ar fi rasturnat cu tractorul in timp ce efectua unele lucrari agricole. Pacientul a fost transportat la Unitatea Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, pentru ingrijiri medicale amanuntite, fiind diagnosticat cu fractura de coloana cervicala, a declarat doctorul Marian Furtuna, purtatorul de cuvant al Serviciului de Ambulanta Olt. La cateva ore dupa ce a ajuns la spital, medicii din Urgente au decis transferarea barbatului la un spital din Capitala. in jurul orei 18:00, a fost solicitata interventia elicopterului SMURD Craiova, care a preluat pacientul de pe Stadionul 1 Mai din municipiul Slatina si l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni din Bucuresti.
Politistii olteni au ajuns si ei la fata locului pentru a face cercetari si a stabili cu exactitate cauzele si imprejurarile in care s-a produs nefericitul eveniment, in cauza fiind deschis dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți