20.1 C
Slatina
joi,11 iunie,2026

Ultimele Articole

Pirelli investeste in invatamantul dual

- Advertisement -

Dupa Alro, care sustine inca din acest an pregatirea profesionala a 27 de tineri pentru a deveni mecanici pentru utilaje industriale, si Pirelli isi indreapta atentia catre acest sistem de invatamant. Reprezentantii companiei au solicitat, initial, catre Colegiul Tehnic Metalurgic 14 locuri, intr-o clasa pe care sa o sustina impreuna cu Bekaert, dintre care: electronist aparate si echipamente – 7 locuri si mecanic utilaje si instalatii in industrie – 7 locuri. Zilele acestea, Wolfgang Meier, directorul general al companiei, a anuntat infiintarea unei noi clase de invatamant dual, cu aceleasi specializari. Ne-am inscris deja pentru o clasa, va pot spune ca urmeaza si cea de-a doua. Vom fi extrem de implicati in ceea ce inseamna invatamantul dual, suntem primii interesati, a spus Meier.

Masini performante, oameni bine pregatiti

Ca si celelalte companii de pe platforma industriala a Slatinei, Pirelli are nevoie de oameni pregatiti, de profesionisti care sa stie sa foloseasca asa cum trebuie masinile performante pe care fabrica le detine. Avem nevoie de mecanici, electricieni, electronisti, sunt specializari de care toate fabricile de pe platforma industriala au nevoie si bineinteles ca si Pirelli se afla in randul companiilor care au solicitat aceste specializari in invatamantul dual. Am investit in aceasta fabrica, avem cele mai performante masini din cadrul grupului si ceea ce ne dorim sa facem in continuare este sa investim cel mai mult in pregatirea colegilor nostri, a mai explicat Wolfgang Meier.
Tinerii scoliti in sistemul de invatamant dual vor beneficia de pregatire practica gratuita in cadrul companiei, dar si de o bursa lunara de 400 de lei, jumatate din partea companiei si jumatate din partea statului, pe durata cursurilor. Din randul lor, companiile care finanteaza aceste clase isi vor alege personalul pe care il va angaja in specializarile pentru care a fost pregatit.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți