11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Personalul medical din mai multe regiuni ale tarii, instruit la Spitalul Slatina

- Advertisement -

Spitalul Judetean de Urgenta Slatina – Centrul de excelenta pentru instruirea personalului medical implicat in implementarea programelor prioritare de sanatate in context transnational inovativ, POCU/91/4/8/109073, este proiectul derulat de unitatea medicala in perioada 29 ianuarie 2018 – 28 ianuarie 2021 si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020. Valoarea totala a proiectului, a carui perioada de impelmentare este de 36 de luni, este de 10.989.612,78 lei, finantarea de la Uniunea Europeana fiind de 9.279.116,77 lei. Lansarea oficiala a acestui proiect a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul celei de-a doua editii a Zilelor Medicale Slatinene, eveniment medical organizat de Spitalul Slatina, in parteneriat cu Consiliul Judetean si Colegiul Medicilor Olt.
Din grupul tinta vor face parte 780 de profesionisti implicati in domeniile prioritare de sanatate din regiunile mai putin dezvoltate din Romania, cu precadere din Regiunea Sud-Vest Oltenia si 90 de profesionisti implicati in domeniile prioritare de sanatate din Regiunea Bucuresti-Ilfov (reprezentand minim 10% din grupul tinta). Pe parcursul celor trei ani de implementare, cei 870 profesionisti implicati in domeniile prioritare de sanatate ce apartin grupului tinta, pot participa la mai multe cursuri de formare EMC, ce vizeaza ca domeniu al formarii profesionale specifice cel putin unul dintre domeniile prioritare ale programelor de sanatate, respectiv: sanatatea femeii si copilului, boli netransmisibile majore, boli transmisibile, sanatate mintala, boli rare (inclusiv genetica medicala), a declarat Mirela Vasile, coordonator al Serviciului Managementul Calitatii din cadrul Spitalului Slatina si manager al proiectului.
Sursa citata sustine ca prin aceste cursuri se aduce in prim plan importanta formarii profesionale a cadrelor medicale si concomitent a necesitatii de adaptare a procedurilor de lucru la conditiile practice care sunt aplicate de personalul medical. Astfel, in cadrul proiectului se vor desfasura programe de formare, schimburi de experienta/schimburi de bune practici, inclusiv in contextul actiunilor de cooperare transnationale asigurate cu sprijinul partenerului din Italia, Consorzio Italiano per la Ricerca in Medicina, un consortiu de cercetare cu peste 15 ani de experienta in domeniul medical, in scopul cresterii accesului la servicii medicale si servicii sociale de interes general si raportate la cerintele de calitate europene.
Prin derularea acestui proiect vor fi achizitionate echipamente tehnice, dar si medicale, in valoare de 765.096,22 lei, si anume doua ecografe pentru sectiile de obstetrica-ginecologie, un dermatoscop, vizualizator vene, defibrilator, manechin resucitare cardio-respiratorie, calculatoare, imprimante, etc. Reprezentantul Spitalului Slatina spune ca toate aceste echipamente se vor folosi in descursul celor trei ani pentru tot programul de formare profesionala.
Principalul rezultat al acestui proiect, realizat in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, consta in cresterea capacitatii tehnice a personalului implicat in implementarea programelor prioritare de sanatate la nivel national si local, prin furnizarea de programe de formare, participare la schimburi de experienta/schimburi de bune practici, inclusiv in contextul actiunilor de cooperare transnationale si implicit cresterea accesului la servicii durabile si de inalta calitate, inclusiv asistenta medicala si servicii sociale de interes general. Perfectionarea personalului medical contribuie nu doar la cresterea calitatii serviciilor medicale la standarde europene, cu impact pozitiv asupra pacientilor, cat mai ales la schimbarea unui intreg proces organizational al unitatii medicale, prin folosirea ulterioara a rezultatelor proiectului, cu efecte benefice pe termen lung, a conchis managerul de proiect.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți