Copiii au fost cele mai importante persoane participante la manifestarea dedicata Zilei Europei, organizata de Prefectura Olt, in parteneriat cu Inspectoratul scolar Judetean Olt, de la care nu au lipsit prefectul de Olt Silviu Neacsu, subprefectul Radu Ionita si Adrian Barbulete, seful invatamantului oltean. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului national al Romaniei, iar pe parcursul sau s-a cantat si Oda bucuriei, imnul oficial al Uniunii Europene (UE), uniune la care tara noastra a aderat in anul 2007.
Printr-o prezentare aparte, elevii au trecut in revista cele mai importante etape istorice ale constituirii Uniunii Europene, respectiv anii in care au aderat cele 28 de tari membre, dar si cateva date despre personalitatile care au facut cinste de-a lungul vremii acestor state. Momentele oferite de copii astazi (n.red. – miercuri) au constat in prezentarea drumului Uniunii Europene, respectiv momentele importante in care fiecare dintre tari a intrat in UE. Actiunea a fost una importanta pentru elevi, deoarece a fost un pas important pentru tara noastra aderarea la Uniunea Europeana si este bine ca acestia sa cunoasca aceste momente din viata tarii noastre si a celorlalte state din Europa. Este un progres pentru Romania, a fost foarte important si este bine ca sarbatorim in fiecare an pentru ca micutii sa afle informatii noi cu privire la insemnatatea acestei zile de 9 mai, a declarat Carmen Carciumaru, dascal in cadrul scolii Gimnaziala Nicolae Iorga Slatina.
Pe langa elevi de la aceasta unitate de invatamant, pe platoul din fata Prefecturii Olt au mai fost prezenti copii de la Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu si scoala Gimnaziala stefan Protopopescu Slatina. Cu totii tineau in maini steagul Romaniei si al Uniunii Europene, dar si baloane. Majoritatea sunt elevi de clasa a IV-a pentru ca noi la orele de Educatie Civica si Istorie chiar i-am invatat despre ce inseamna Uniunea Europeana, cunosc mai multe date si de aceea ce s-a intamplat aici a fost mai usor de inteles pentru ei, a adaugat cadrul didactic. Tot evenimentul de la Prefectura Olt a fost presarat si cu momente de muzica si dans oferite de copiii din Corul Vocess Primavaera, scoala Populara de Arte si Meserii si Palatul Copiilor Adrian Baran Slatina.
Ziua Europei, sarbatorita pe platoul din fata Prefecturii Olt
- Advertisement -
- Advertisement -
