intr-o tara in care mai sunt inca la catedra dascali care nu au reusit nici macar nota 5 la titularizare, Raluca demonstreaza ca 10 nu este imposibil de luat. Din prima! Daca iei totul in serios si esti constient de marea responsabilitate pe care ti-o asumi inca de cand te inscrii la facultate, aceea de a deveni formator caractere. Tanara a povestit, intr-un interviu acordat cotidianului nostru, cum a fost drumul de la idee si pana la momentul in care a stat fata in fata cu cei mai mici dintre elevii scolii de la serbanesti, localitatea in care i-a fost oferit postul de invatatoare.
Cum ai luat hotararea de a intra in sistemul de invatamant?
Prima data, eram in clasa a 8-a, ma pregateam sa sustin examenul de capacitate, cand mi-a trecut prin minte ideea de a urma Liceul Pedagogic. in cele din urma, am ales sa merg la un liceu cu un profil bilingv engleza. Dupa liceu, am urmat cursurile Facultatii de Litere, specializarea Comunicare si relatii publice. Dupa un an, am simtit ca ceva nu e in regula si am vrut sa renunt. Visam sa devin invatatoare, insa pana la urma am ales sa merg pana la capat cu prima facultate.
in ultimul an m-am angajat si, pana acum trei ani am avut diferite job-uri: de la responsabil relatii cu clientii pana la reporter, ultimul fiind cel in care ma regaseam cel mai mult. Cu toate acestea, ceva lipsea, exact ca o piesa dintr-un puzzle. si asa, la 26 de ani am decis ca e cazul de o reconfigurare a traseului si m-am inscris la Facultatea de stiinte ale Educatiei.
Cat de greu a fost sa obtii nota 10 la examenul de titularizare?
inca din prima zi in care am fost admisa la aceasta facultate, am stiut exact unde trebuie sa ajung. Practic, timp de aproape trei ani, mi-am construit o strategie si nu am lasat nicio zi in care sa nu citesc un text legat de educatie. Faptul ca am obtinut nota 10 nu e ceva spectaculos. A fost totusi socant pentru multe persoane, care nu puteau intelege cum am reusit din prima incercare. Au existat multe voci care mi-au spus: E imposibil sa reusesti din prima! Noi dam examenul asta de ani de zile, si tot nu am reusit sa ne titularizam!.
…si totusi tu ai reusit, din prima!
Da, m-am incapatanat si nu am lasat toate astea sa ma afecteze! Cand imi doresc un lucru, lupt pana la capat! E adevarat, am sacrificat multe momente. Au fost zile in care imi vedeam copilul dimineata si seara cand adormea.
Acum le predai copiilor de la clasa pregatitoare din comuna serbanesti. Cum se vad lucrurile de aici?
Copiii din mediul rural nu sunt cu nimic mai prejos fata de cei din oras. si ei au dreptul la un proces educational de calitate si la profesori bine pregatiti. Vezi tu, aici as aduce in discutie un aspect incomod, dar normal din punctul meu de vedere: un profesor care obtine nota 5 la titularizare nu are ce sa caute la clasa. E inadmisibil! Revenind la intrebarea ta, pot spune ca am gasit la scoala Gimnaziala ,,Dumitru Popovici o echipa formidabila, cu un management cu adevarat eficient. Cat priveste copiii, ei sunt cu adevarat speciali. Pentru ca detest stereotipiile, am ales sa ne numim clasa genialilor. Zi de zi, incerc sa cladesc cat mai mult in personalitatea lor, sa fie autonomi, dar si cetateni activi ai societatii.
Cum vezi tu sistemul de educatie romanesc?
in primul rand, as incepe prin faptul ca nu ii pot intelege pe acei profesori care se plang: ba ca salariile sunt mizerabile, ba ca elevii nu mai au respect si sunt dificili. Se stie de multa vreme ca salariile nu sunt fabuloase, iar educatia e un fel de Cenusareasa pe lista prioritatilor. Cu toate astea, meseria asta o faci pentru ca tu ti-ai ales-o, asadar trebuie sa iti asumi. Altfel, nu ai de ce sa ramai.
Sistemul de educatie de la noi nu e nici pe departe unul perfect. Sunt numeroase rotite care scartaie. Faptul ca peste 40% dintre elevii din Romania sunt analfabeti functional ar trebui sa ne puna pe ganduri si sa se puna in aplicare o strategie pe termen lung. Rezonez foarte mult cu sistemul de invatamant finlandez, de la care avem o gramada de lucruri de invatat. insa, rolul meu este sa imi fac cat mai bine meseria pe care eu insami mi-am ales-o. Cred cu tarie ca schimbarea incepe cu noi, cei care am ales sa ramanem. Poate ca multi nu realizeaza, dar ca profesor ai o responsabilitate enorma: esti direct raspunzator de modul in care iti formezi elevii. Pe langa procesul de predare propriu-zis, profesorul trebuie sa cunoasca nevoile elevilor sai, sa ii inteleaga, sa empatizeze cu acestia si sa ii ajute in gestionarea emotiilor de zi cu zi.
Mai mult, pe copii nu ai cum sa ii pacalesti. Ei te simt imediat, daca esti de partea lor sau doar te prefaci. Ma doare cand vad imagini cu profesori care isi ies din minti in timpul orelor, si totusi nu patesc nimic.
Pe de alta parte, nu putem da vina exclusiv pe manuale. Aici intervine imaginatia ta ca profesor. Eu am o programa care contine niste competente pe termen mai lung sau mai scurt. Ele ma ghideaza, insa am libertate absoluta. Fie aleg un text plictisitor pentru copii din manual, fie vin cu o carte care sa ii atraga. si sunt destule, slava Domnului.
Adevarata provocare incepe in momentul in care te vezi in fata a 20-30 de suflete, care te privesc si se asteapta sa fie apreciati si acceptati, fiecare cu stilul si personalitatea sa. si, in fine, nu trebuie sa uitam ca elevul de astazi este diferit. Astfel, la clasa nicio ora nu seamana cu cealalta. Am incercat sa creez un spatiu cald si confortabil, in care ei sa se simta apreciati si sa se manifeste liber. tin cont de stilul fiecaruia de invatare si incerc pe cat posibil sa le valorific potentialul. De exemplu, elevii kinestezici isi rezolva sarcinile pe covorul din mijlocul clasei. in opinia mea, dictonul Spatele rezemat de banca si mainile la spate! nu are ce sa mai caute in scoala de azi.
