Din primele date, gravul accident de circulatie s-a produs pe fondul neatentiei in conducere, cetateanul bulgar care conducea autoutilitara cu platforma auto intrand in coliziune cu autoturismul stationat pe marginea drumului pentru remedierea unei defectiuni tehnice.
Cinci persoane se aflau in cele doua autovehicule implicate in accident, iar doi dintre pasagerii din autoturism au necesitat ingrijiri medicale. La fata locului au actionat pompierii de la Garda Stoenesti, cu o autospeciala complexa pentru interventie si descarcare, dar si doua echipaje de la Serviciul de Ambulanta Olt. La sosirea echipajelor, cele cinci persoane au fost gasite constiente, in afara autovehiculelor. Pompierii militari au actionat pentru deconectarea bornelor bateriilor autovehiculelor implicate in accident, in sprijinul echipajelor de la Serviciul de Ambulanta, dar si pentru sablarea carosabilul de resturile rezultate in urma accidentului. Echipajele medicale au preluat doua persoane, pasageri ai autoturismului, aflate pe bancheta din spate, in varsta de 23 ani si 56 ani, ambii din comuna Lipova, judetul Dolj, cu traumatisme cranio-cerebrale. Tanarul a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal, iar a doua victima la Unitatea Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina. Celelalte persoane implicate in accident au fost asistate la fata locului, dar au refuzat transportul la spital, a spus Victor Enus, purtatorul de cuvant de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Olt.
Politistii rutieri i-au testat pe ambii soferi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar in cauza au deschis dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
Accident grav pe DN 6. O autoutilitara cu platforma auto si un autoturism, implicate in coliziune
- Advertisement -
- Advertisement -
