7.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bărbat electrocutat la pescuit

- Advertisement -

Un bărbat de 51 de ani, domiciliat în comuna buzoiană Pârscov, a suferit arsuri grave și a ajuns la spital după ce, joi seara, s-a electrocutat la pescuit. Bărbatul se afla în zona bălții de la stația de epurare Caracal, iar la fața locului au acționat paramedici SMURD şi cadre medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

„Pompierii SMURD Caracal și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt au intervenit în municipiul Caracal, în zona stației de epurare, pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat electrocutat în timp ce se afla la pescuit. Pacientul, în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în comuna Pârscov, județul Buzău, a fost găsit conștient, cu arsuri de gradul II și III pe aproximativ 90 la sută din suprafața corpului”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Bărbatul a fost transportat la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Caracal, în vederea efectuării de investigații medicale amănunțite. Ulterior, acesta a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cel mai probabil, acesta s-a electrocutat în momentul în care în zonă s-a format un arc electric.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți