Liceul „Petre Pandrea”, din Balş, a fost selectat să facă parte dintr-un proiect Erasmus+, alături de şcoli din patru state europene. „Literatura, cadru pentru învăţarea socio-emoţională” este titlul proiectului care îşi propune să îi implice pe elevii din categoriile defavorizate în activităţi literare care să îi ajute să îşi depăşească problemele emoţionale.
„Cu un loc 8 naţional şi un buget colectiv de peste 160.000 euro, proiectul «Literature – a Framework for Social and Emotional Learning» se va desfăşura în perioada 2019-2021, fiind un proiect Erasmus+ din domeniul Parteneriate strategice în domeniul educaţie şcolară – proiecte de schimb interşcolar. Va aduce schimburi de elevi, sesiuni de învăţare pentru elevi şi profesori şi va confirma încă o dată dimensiunea europeană a şcolii noastre! Felicitări echipei de scriere – Loghinaş Nicolae şi Pîrvu Claudia!”, a anunţat conducerea şcolii.
Claudia Pîrvu, unul dintre dascălii care a crezut în acest proiect a explicat care a fost ideea de la care a pornit atunci când a început să lucreze. „Noi am ajuns la concluzia că literatura nu este înţeleasă şi nu îi este folosit potenţialul la maximum şi atunci avem o secţiune în cadrul căreia literatura este folosită pentru rezolvarea unor probleme socio-emoţionale. Grupul ţintă al proiectului este format din copii din medii sărace, din familii dezorganizate sau care au părinţi plecaţi să lucreze în străinătate”, a explicat Claudia Pîrvu, profesor al şcolii din Balş.
20 de elevi de la „Petre Pandrea” vor face schimburi de experienţă la instituţii de învăţământ din Italia, Spania, Grecia şi Portugalia, chiar din următorul an şcolar.
Simona Vârban