14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Exerciţiu ISU: Un tren de persoane a deraiat în apropierea Gării Piatra Olt. Locomotiva a luat foc şi au fost mai mulţi răniţi

- Advertisement -

Un exerciţiu a fost desfăşurat joi de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt la Gara CFR din oraşul Piatra Olt, acolo unde, conform scenariului, un tren de persoane a deraiat în apropierea staţiei de cale ferată.

Potrivit scenariului, în urma evenimentului a izbucnit un incendiu la locomotiva trenului şi 12 persoane au fost rănite.

„Având în vedere numărul mare de victime la nivelul judeţului Olt s-a activat planul roşu de intervenţie. La locul evenimentului s-au deplasat toate echipajele de prim ajutor din cadrul SMURD Olt, autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, autospeciala pentru descarcerare, cu modulul pentru dezastre şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Toate victimele au fost evacuate din tren şi s-a executat triajul acestora, rezultând o victimă cod negru (decedat), cinci victime cod roşu, trei victime cod galben şi trei victime cod verde. Victimele au fost transportate în Punctul Medical Avansat şi apoi evacuate către Unităţile de Primiri Urgenţe”, a spus despre execiţiu Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Scopurile principale ale exerciţiului au fost antrenarea structurilor de intervenţie implicate şi testarea viabilităţii planului roşu de intervenţie.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți