11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Încă o fată a dispărut la Caracal. Elevă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, de negăsit de miercuri

- Advertisement -

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani, din comuna olteană Dobrosloveni, este dispărută de miercuri şi de atunci nu se mai ştie nimic de ea. Elevă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal şi dansatoare în Ansamblul Tradiţional „Dor de Romanaţi”, adolescenta venise în localitate la primele ore ale dimineţii cu o ocazie şi telefonul îl are închis, fiind de negăsit.

Cunoscuţii au semnalat dispariţia fetei pe mai multe pagini de socializare şi grupuri. „A dispărut! Măceşanu Alexandra, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, elevă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, a dispărut astăzi (n.red. – miercuri) în jurul orei 10! Ea a venit în oraşul Caracal singură cu ocazie, iar de atunci nimeni nu mai ştie nimic de ea. Menţionez că era îmbrăcată într-o cămaşă stil ie de culoare albastră, blugi lungi şi teneşii din poza de mai joi (n.red. – foto 1 galerie), părul este de culoare şaten deschis şi mărimea se poate observa în fotografie. Cine a văzut-o sau ştie ceva despre ea ne poate lăsa mesaj în privat sau ne poate contacta la numarul de telefon 0768/773.156. Cu ajutorul dumneavoastră o putem găsi pe Alexandra. Vă rugăm din inimă distribuiţi să afle cât mai multe persoane!”, este postarea făcută de prieteni pe Facebook.

Dispariţia tinerei Alexandra este a doua în doar câteva luni care a avut loc în zona municipiului Caracal. La jumătatea lunii aprilie, Luiza Mihaela Melencu de 18 ani, din satul Radomiru, comuna Dioşti, unde locuia cu bunicii, a plecat de acasă pentru a scoate banii de pe card trimişi de mama ei, de la un ATM din municipiul Caracal şi nu s-a mai întors. În localitatea olteană ar fi fost văzută şi ultima oară, când se pare aştepta microbuzul să se întoarcă acasă. Însă, sunt zvonuri că aceasta s-ar fi urcat într-o maşină la ocazie de pe strada Craiovei din Caracal. De atunci, aceasta tot este căutată de poliţiştii din Dolj, însă este de negăsit.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți