0.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Mario de Mezzo, candidatul PNL pentru Primăria Slatina

- Advertisement -

Nemulțumiți de scorul obținut în sondaje de Ionuț Comănescu și Gabriel Buliteanu, lansați inițial într-o competiție internă pentru Primăria Slatina, PNL schimbă tactica. Mario de Mezzo, cunoscut pentru implicarea lui în activități sociale și de voluntariat este candidatul PNL la Primăria Slatina.

Partidul Național Liberal i-a acordat ieri votul de încredere lui Mario de Mezzo pentru a candida la Primăria Slatina, anul viitor. Conducerea liberalilor e explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a luat această decizie în urma unor studii ample, dar mai ales în urma votului oltenilor din 26 mai. „Această decizie a venit în urma unor analize destul de complexe, unor verificări sociopolitice, multor discuții cu colegi de-ai noștri și în urma votului din 26 mai, când românii ne-au arătat ceea ce își doresc și noi am învățat din acest vot. Am decis cu toții să mergem cu Mario de Mezzo pentru funcția de primar al Municipiului Slatina”, a declarat Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt.

Întrebat dacă slătinenii vor un astfel de primar, Liviu Voiculescu sa arătat încrezător în șansele lui Mario de Mezzo. „Noi, PNL Olt, vrem să respectăm dorința oamenilor și să venim cu altceva, cu o altfel de ofertă. Și atunci m-am gândit la un om care a activat foarte mult în societatea civilă, pe zona de ONG, un om obișnuit să facă lucruri bune pentru oameni”, a mai explicat Liviu Voiculescu.

Obiectivele lui Mario de Mezzo

Mario de Mezzo a lucrat până în 2004 la Primăria Slatina, în mandatul lui Gheorghe Păunescu. Apoi a ocupat diferite funcții în organizații non-guvernamentale importante. A mărturisit că a acceptat pe loc propunerea celor de la PNL și crede că va câștiga alegerile de anul viitor. „Este o propunere care pe mine m-a onorat și m-a bucurat în același timp. Este un proiect în care m-am angajat cu toate resursele mele, cu tot ceea ce știu și pot și obiectivul nostru, al echipei este să câștigăm Primăria Slatina și, pentru prima dată în 30 de ani, să existe administrație liberală”, a declarat Mario de Mezzo.

El s-a detașat de debutatul liberal Gigel Știrbu, despre care a spus că nu face parte din echipa sa de campanie, pentru că are unele probleme de imagine. „Domnul Știrbu are niște probleme de imagine foarte grave pentru că în momentul în care, după citirea moțiunii de cenzură, a doua zi,  Călin Popescu Tăriceanu, iese în parlament și spune «Moțiunea a fost citită de finul meu», din punctul meu de vedere asta e o problemă de imagine foarte gravă și domnul Știrbu, tot din punctul meu de vedere, are nevoie să își clarifice în primul rând situația și aceste probleme, după care putem să evaluăm posibilitatea de a face echipă împreună. Să evaluăm posibilitatea. Răspunsul la întrebarea «Dacă Gigel Știrbu va fi în echipa mea de campanie» este NU”, a explicat candidatul liberal la Primăria Slatina.

El a precizat însă că va discuta cu Ionuț Comănescu și Gabriel Buliteanu, cei doi liberali anunțați ca potențiali candidați la Primăria Slatina, pentru a-i coopta în echipa sa.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți