6.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Încep lucrările la drumul expres. 400 de muncitori, mobilizaţi pe şantier

- Advertisement -

Autorităţile se pregătesc să dea startul lucrărilor pe tronsonul din Olt al drumului expres Craiova – Slatina – Piteşti. Pe şantier au fost aduse materialele necesare, iar constructorul a mobilizat 400 de persoane să lucreze la amenajarea şoselei de mare viteză.

Prefectul de Olt Angela Nicolae a convocat vineri în ședință membrii grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului lucrărilor la „Drum Expres Craiova – Piteşti” şi le-a solicitat acestora să identifice până săptămâna aceasta, când va avea loc o nouă ședință, toate problemele legate de construcția şoselei de mare viteză, conform competențelor fiecărei instituţii.

Gupul de lucru, format din 35 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în acest sens, dar și ai primăriilor localităţilor din județ care vor fi tranzitate de drumul expres, a fost înfiinţat prin ordin al prefectului în vederea monitorizării,  analizării şi dispunerii măsurilor necesare realizării acestui proiect la nivelul judeţului Olt. „Din punct de vedere al constuctorului, directorul de șantier a declarat că sunt pregătiți să demareze lucrarea, fiind aduse deja agregatele pentru asfalt (75 de mii de tone), se lucrează la montarea stației de asfaltare, precum și la cele două stații de betoane, iar după data de 15 septembrie 2019 vor sosi și instalațiile pentru forat. Totodată, directorul de șantier a precizat că în jur de 400 de persoane vor lucra la construcția drumului”, a transmis reprezentantul Prefecturii.

Prefectul județului, Angela Nicolae, a atras atenția că este vorba despre un proiect important pentru Olt, solicitând tuturor maximă promptitudine și operativitate în rezolvarea oricăror eventuale probleme apărute.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți