9.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Două grădiniţe realizate într-un an, la Brâncoveni

- Advertisement -

Copiii din trei sate ale comunei Brâncoveni au avut parte de o mare surpriză la început de an şcolar, micuţii trecând pragul a două grădiniţe cu program normal moderne, investiţiile fiind finalizate în ultimul an.

Lucrările la ambele unităţi de învăţământ au fost începute anul trecut şi în anul şcolar 2019 – 2019 au întâmpinat atât preşcolarii, cât şi cadrele didactice, în cele mai bune condiţii de studiu.

Grădinița cu Program Normal „Domnița Bălașa” din satul Văleni beneficiază de utilități moderne, precum o sală de clasă multifuncțională, o sală de grupă preșcolari, vestiare, grupuri sanitare ecologice, cabinet medical, cancelarie, cameră centrală termică, cameră centrală detecţie, o cameră pentru depozitare produse alimentare şi un sistem de monitorizare video. Potrivit lui Ion Cheroiu, primarul comunei Brâncoveni, grădiniţa a fost realizată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1, valoarea investiţiei ridicându-se la 620.000 de lei.

O nouă grădiniţă a fost construită şi la intersecţia satelor Mărgheni şi Ociogi, copiii din cele două localităţi fiind cei care se bucură de această investiţie.  Clădirea în care funcţionează Grădiniță cu Program Normal „Matei Basarab” beneficiază şi ea de utilități la standarde europene. „Are două săli de grupă preșcolari, o sală de clasă multifuncțională, două vestiare, două grupuri sanitare ecologice, cabinet medical, cancelarie, cameră centrală termică, cameră centrală detecție și o cameră pentru depozitare produse alimentare. Siguranța preșcolarilor este asigurată de un sistem de monitorizare video cu patru camere de supraveghere”, spune edilul.

Investiţia a fost realizată tot prin PNDL 1 şi a costat 910.000 de lei.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți