Fermierii olteni, dar și primarii localităților din mediul rural au fost luni invitații oficialilor din Ministerul Apelor și Pădurilor. Aceștia desfășoară o campanie prin care îi învață cum să gestioneze gunoiul provenit din creșterea animalelor. Întâlnirea a fost una interactivă, iar participanții au putut adresa întrebări oficialilor din minister.
Întâlnirea de luni a fost organizată în cadrul unei campanii ample a Ministerului Apelor și Pădurilor, numit „Apăr apa”, în cadrul proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienți”.
„Este un proiect care și-a propus să apere resursele de apă din România de poluarea din sursă agricolă, care înseamnă poluarea pe care fermierii, în cursa noastră a tuturor de a produce mai mult, o pot aduce atât solului, dar și celei mai importante resurse naturale: apa. Este un eveniment dintr-un lung șir de evenimente locale, care acoperă județele Dolj și Olt și care își propun să deschidă o platformă de dialog sincer și deschis între autoritățile locale, asociațiile de fermieri și fermieri”, a declarat Naiana Milea, director Ministerul Apelor.
Gazdele evenimentului au fost reprezentanții Consiliului Județean, care le-au vorbit fermierilor despre importanța gestionării corecte a gunoiului. „Așa cum știți și dumneavoastră, județele Olt și Dolj sunt județe eminamente agricole, unde agricultura joacă un rol foarte important în ceea ce privește ridicarea nivelului de trai. Fermieri bogați înseamnă, de asemenea, comune bogate. De aceea noi trebuie să acordăm o importanță deosebită la amenajarea acestor platforme de gunoi, în special în comunele unde avem efective mari de ovine și bovine”, a spus Virgil Delureanu, vicepreședintele CJ Olt.
Simona Vârban