Mai mulţi poliţişti din comuna Topana, care au intervenit la un conflict spontan petrecut sâmbătă seara în localitate, sunt verificaţi de colegii lor de la IPJ Olt. Oamenii legii au încătuşat şi amendat un tânăr de 26 de ani, din Topana, participant la scandal, care a devenit recalcitrant, iar superiorii lor verifică acum modul de acţiune al acestora.
În urma conflictului, tânărul a ajuns la Spitalul Piteşti, unde a fost internat cu multiple leziuni, Ionuţ Narcis Dinescu spunând cadrelor medicale de aici că ar fi fost agresat de poliţişti.
Însă, reprezentanţii IPJ Olt infirmă acest lucru şi spun că poliţiştii din Topana au fost nevoiţi să-l încătuşeze pe tânăr după ce a devenit foarte recalcitrant în momentul în care i-a văzut. Scandalul în care Dinescu a fost implicat a fost anunţat la 112 de câţiva cetăţeni din localitate ce au spus că acesta le-ar fi adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi chiar ar fi fost agresaţi de tânărul de 26 de ani. „La data de 7 septembrie, în urma unui apel prin 112, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Topana au intervenit pentru a aplana un conflict spontan. Întrucât una dintre persoane a devenit recalcitrantă la vederea polițiștilor, aceștia au încătușat persoana respectivă”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Ionuţ Narcis Dinescu a fost şi amendat de poliţişti cu 1.000 de lei pentru provocare şi participare la scandal.
Poliţiştii sunt însă verificaţi acum de şefi care vor să vadă modul în care aceştia au acţionat pentru a aplana scandalul. „În ceea ce privește modalitatea de intervenție a polițiștilor, au fost dispuse verificări prin Biroul Control Intern al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar la finalizarea acestora vor fi luate măsuri legale”, a mai spus reprezentantul instituţiei.
Cătălin FIRCOIU