22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Municipiul Caracal, curăţat de gunoaie de voluntari din urbe

- Advertisement -

Amplă acţiune de ecologizare, vineri, în municipiul Caracal. Reprezentanţii Primăriei le adresează invitaţia cetăţenilor din urbe ca să se alăture acestui eveniment ca voluntari, aceştia urmând să cureţe spaţiile verzi şi să strângă deşeurile din localitate.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Caracal – un oraş curat!”,, organizat de primărie, care vizează igienizarea și ecologizarea municipiului, protecţia mediului înconjurător şi conştientizarea, în rândul cetăţenilor, a rolului şi importanţei protejării arealelor naturale şi implicit asupra sănătăţii populaţiei.

„Misiunea proiectului «Caracal – Un oraș curat!» este mobilizarea cetățenilor, autorităților, societății civile, companiilor private și reprezentanţilor mass mediei pentru curățarea de deșeuri a spațiului public din localitatea noastră. Astfel, vineri, 13 septembrie, cu începere de la ora 14:00, se va desfăşura o acţiune care presupune curăţarea spaţiilor verzi şi strângerea de deşeuri de pe raza municipiului Caracal la care sunt invitaţi să participe, în număr cât mai mare, în calitate de voluntari, locuitori ai municipiului nostru. Prin urmare, vă rugăm să luaţi parte la acest eveniment şi să demonstrăm împreună că manifestăm respect faţă de noi înşine și de mediul înconjurător”, este invitaţia adresată de autorităţile locale la acţiunea de ecologizare.

Caracalenii care doresc să spună „DA” acțiunii sunt invitaţi să se prezinte la sediul Primăriei din Piaţa Victoriei, nr. 10, la ora 13:30, pentru a se înregistra ca voluntari şi pentru întocmirea formalităților de protecție a muncii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți