17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cinci din zece români doresc să fie şefi. Experienţa trăită de o femeie care a vrut să fie pe cont propriu

- Advertisement -

Cele mai noi studii arată că cinci din zece români își doresc să fie antreprenori sau freelanceri. Însă, de la vis la realitate e cale lungă și presărată cu multe provocări.

Aproape jumătate dintre români îşi doresc să fie pe cont propriu. Asta și-a dorit și Andra și a reușit. După ce a lucrat şapte ani într-o multinaţională, a decis să-şi deschidă propria cafenea dedicată mamelor.

Andra Sima, antreprenor: „Bineînţeles că avantajul este că eşti propriul tău şef, îţi organizezi timpul cum îşi doreşti, însă dezavantajele sunt că trebuie să faci absolut totul, că nu mai există un sistem înreg care se învârte pentru tine, aşa cum era în corporaţie şi este o responsabilitate foarte mare care stă acolo cu tine zi şi noapte. În orice moment te gândeşti la businessul tău şi cum să faci să fie mai bine”.

La rândul lui, George a lucrat într-o firmă în care făcea aplicaţii pentru ochelarii de realitate virtuală. A demisionat după trei luni și și-a înființat o firmă cu același obiect de activitate.

George Creţu, antreprenor: „Poate pare uşor din afară, dar în special dacă nu ai în familie sau un set de mentori sau pe cineva care să te ghideze cumva trebuie să le înveţi tu de la zero şi să progresezi încet, încet. De exemplu, noi în trei ani de business suntem unde eu speram să fiu după primul an. Ritmul de creştere e mai mic decât cel pe care ţi-l imaginezi iniţial.”

Potrivit studiului eJobs, 36% dintre români se mulţumesc cu locul de muncă cu normă întreagă. În antreprenoriat, spun ei, sunt multe hopuri.

Ana Călugăru, reprezentant al companiei care a realizat studiul: „E mai bine să rămâi angajat pentru simplul fapt că riscurile sunt destul de mici. Ai la final de lună un venit constant, nu ai de ce să-ţi asumi responsabilităţi chiar atât de mari, cumva, programul se termină la o oră fixă, după care poţi să îţi vezi de viaţa ta personală”.

Părerile oamenilor sunt împărţite.

„Chestia e că te duci, îţi faci treaba, iei bănuţul şi asta e, propriul angajat… ţi-ar trebui, din punctul meu de vedere, nişte fonduri ca să începi o afacere”.

„Pentru că lucrezi pentru cineva, nu pentru tine, deci tu tragi pentru altcineva, nu pentru tine”.

Finanțarea rămâne cel mai greu pas pentru cei care vor să devină patroni. 29% dintre români au încercat să pună pe picioare o afacere, dar au eșuat. Mai mult, 25% dintre startup-uri mor în primul an.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți