1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Impact violent între două autovehicule, la Valea Mare. Doi soți au ajuns la spital

- Advertisement -

Un bărbat și soția sa, ambii din comuna Curtișoara, au ajuns vineri seara la spital fiind victimele unui accident petrecut în satul Recea, comuna Valea Mare. O camionetă a intrat în coliziune cu un autoturism, evenimentul rutier producându-se pe fondul neacordării de prioritate.

„În urma cercetărilor, polițiștii de la Biroul Rutier Slatina au stabilit că un bărbat de 56 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Valea Recii din localitatea Recea – Valea Mare, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani, din comuna Curtișoara. În urma evenimentului, două persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Paramedici SMURD și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Olt au acordat primul ajutor victimelor. „Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au intervenit la accidentul în care au fost implicate o camionetă și un autoturism, în acestea aflându-se trei persoane. Șoferul autoturismului și soția acestuia, ambii din comuna Curtișoara, au fost transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștienți, cu traumatisme la nivelul capului, feței, toracelui și membrelor superioare”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Polițiștii rutieri au testat cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți