4.2 C
Slatina
marți,3 decembrie,2024

Ultimele Articole

Trafic blocat pe DN 65 – E 574, după ce un TIR s-a răsturnat pe carosabil

- Advertisement -

Trafic blocat vineri seara pe Drumul Național 65 – European 574, în urma unui accident de circulație produs în comuna Optași Măgura. În jurul orei 19:00, un TIR s-a răsturnat pe sensul de mers Pitești spre Slatina, conducătorul auto al vehiculului fiind rănit ușor și refuzând transportul la spital. Polițiștii rutieri au fost prezenți la fața locului pentru a dirija și fluidiza traficul rutier, circulaţia rutieră revenind la normal după patru ore.  

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că accidentul s-a petrecut pe DN 65 – E 574, la kilometrul 82, în localitatea Optași. „În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri, aceștia au stabilit faptul că un bărbat, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta, motiv pentru care s-a răsturnat”, a spus reprezentantul IPJ.

La fața locului a fost nevoie și de intervenția pompierilor de la Stația Scornicești, care au acționat cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD. „În accident a fost implicat un autocamion, în care se afla doar șoferul. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Slatina, prezenta excoriații superficiale la membrul superior drept și a refuzat transportul la spital. Pompierii asigură măsurile de prevenire a situațiilor de urgență până la repunerea pe roți a autocamionului”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

În urma evenimentului rutier, sensul de deplasare Pitești – Slatina s-a blocat, pe celălalt sens circulându-se cu dificultate. Polițiștii au fost prezenți în zonă pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier, circulaţia revenind la normal undeva în jurul orei 23:00.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți