4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ziua Pompierilor, sărbătorită şi la Slatina. Salvatorii au fost înaintaţi în grad şi premiaţi

- Advertisement -

Pompierii olteni au sărbătorit vineri Ziua Pompierilor din România prin organizarea unui ceremonial militar pe platoul din faţa Prefecturii Olt, care s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a autospecialelor din dotarea ISU. Prefectul de Olt Angela Nicolae, subprefectul Florin Dumitru, Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu, vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, dar şi șefi ai instituțiilor cu care ISU Olt colaborează, cadre militare în rezervă, cetățeni și elevi din școlile din municipiul Slatina, au luat parte la eveniment.

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu, dar şi colonelul Adrian Tănase, inspectorul şef al ISU, au prezentat în deschidere mesajele transmise de premierul României şi conducerile MAI şi IGSU, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

La ceas aniversar, opt pompieri olteni, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu, au fost înaintați în gradul următor, înainte de expirarea stagiului minim în grad: în gradul de căpitan – locotenent Paul Ionuț Marinescu, în gradul de plutonier adjutant șef – plutonier adjutant Florin Ion, în gradul de plutonier adjutant – plutonierii majori Marian Cîrciumaru, Ionel Narcis Moşteanu, Cristinel Răzvan Stănescu, Constantin Costin Stroie, Constantin Aurel Tudorache şi Emil Valentin Văleanu.

Tot în cadru festiv, Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt, a premiat serviciile voluntare pentru situații de urgență din județ care anul acesta s-au clasat pe primele trei locuri la etapa județeană a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Clasamentul la aceste concursuri a arătat astfel: locul III – SVSU Giuvărăști, locul II – SVSU Radomirești şi locul I – SVSU Stoicănești.

Distincţii pentru pompieri, paramedici şi voluntari

De ziua lor, pompierii care s-au remarcat pe timpul misiunilor de intervenție, dar și pentru spiritul civic demonstrat în afara serviciului, au fost recompensaţi. Plutonierul adjutant Ilie Cojocaru, pompier în cadrul Detaşamentului Slatina, a primit insigna onorifică „pompier de onoare” al județului Olt. Salvatorul este unul dintre cei mai apreciați paramedici SMURD din județul Olt, fiind cunoscut ca un profesionist desăvârșit. Plutonierul major Victor Radu, pompier la Detaşamentul Slatina, a primit emblema de merit „acțiuni umanitare” clasa a III-a. Cunoscut de colegi, dar și de superiori, ca un pompier – paramedic implicat permanent în toate activitățile unității, acesta și-a demonstat încă o dată spiritul civic și instinctul de salvator. Aflat în timpul liber, pompierul a acționat cu profesionalism la un accident rutier produs, la jumătatea lunii august, pe strada Cireaşov, din municipiul Slatina. O diplomă de merit a primit şi plutonierul adjutant Cristinel Răzvan Stănescu, pompier în cadrul Stației Scornicești, pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Oamenii care merită cu prisosință respectul fiecărui cetățean şi își pun cunoștințele și deprinderile în slujba semenilor fără a cere nimic în schimb au primit şi ei distincţii. Vorbim de voluntarii înscriși în programul național „Salvator din pasiune”, cei care sprijină permanent acțiunile ISU Olt și dau dovadă de multă implicare. Astfel, voluntarele care au executat cele mai multe misiuni pe ambulanțele SMURD au primit diplome de merit: paramedic-voluntar SMURD Emilia Emilena Tecuceanu cu 221 de misiuni, paramedic-voluntar SMURD Luiza Ana Maria Rusu cu 110 misiuni şi paramedic-voluntar SMURD Bianca Maria Ivanciuc-Danțuș cu 84 de misiuni.

Prefectul Angela Nicolae și subprefectul Florin Dumitru au ţinut să transmită pompierilor mulțumiri și felicitări cu ocazia Zilei Pompierilor, defilarea gărzii de onoare și a autospecialelor de intervenție din dotarea ISU Olt încheind ceremonialul militar de pe platoul din faţa Prefecturii Olt. De asemenea, în zona adiacentă Instituției Prefectului, au fost organizate și ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție, dar și un punct de prezentare a manevrelor de prim ajutor.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți