Oamenii l-au întâmpinat cu entuziasm şi s-au înghesuit să dea mâna cu el, la Constanţa
Președintele Klaus Iohannis a participat în weekend la două acțiuni ale PNL, care au beneficiat de toate ingredientele unei lansări reușite în cursa pentru un nou mandat: băi de mulțime, atacuri la adresa PSD, încrederea delegaților liberali în succesul electoral.
Președintele Iohannis a avut nevoie de peste zece minute pentru a intra în sala Casei de Cultură din Constanța, unde a fost programată reuniunea organizațiilor liberale din zona de Sud – Est. În timp ce liderii PSD sunt huiduți peste tot unde se duc, la venirea candidatului PNL la alegerile prezidenţiale oamenii s-au strâns în număr mare chiar în fața sălii în care urma să aibă loc reuniunea.
Deși orașul lor trece drept un fief PSD, constănțenii s-au înghesuit să facă poze, să dea mâna, să-i vorbească președintelui. Klaus Iohannis a fost oprit chiar și în holul Casei de Cultură de oameni dornici să discute cu el preț de câteva secunde. Intrarea în sală a președintelui a dinamizat mulțimea: oamenii au început să fluture steaguri ale României, ale Umiunii Europene, dar și bannere pe care scria „O Românie normală”. Președintele Iohannis a trecut printre oameni, fâcând o nouă baie de mulțime, acompaniată de sute de poze făcute cu telefoanele de către delegați. În drumul spre podiumul sălii de ședință, șeful statului a dat mâna și a vorbit cu mai mulți delegați ai formaţiunii politice.
„O să fiţi principalul partid al unei coaliţii democratice care va guverna România mult mai bine în viitor, mult mai mult timp”, a fost mesajul cu care președintele Klaus Iohannis a electrizat sala. De altfel, terenul fusese pregătit la Școala de Vară a Tineretului Liberal, desfășurată tot sâmbătă. Întrebat dacă Ludovic Orban ar putea fi o variantă de premier, Iohannis a replicat: „Oricând, Ludovic, oricând”. PSD a produs „cea mai dezastruoasă guvernare din ultimii 30 de ani”, a acuzat președintele. El a mai spus că social-democraţii nu au avut timp să guverneze şi pentru oameni şi au dat legi care să submineze justiţia, poliţia şi administraţia publică. Şeful statului a explicat că în ultimii ani şi-a folosit toate pârghiile constituţionale pentru a bloca măsuri care ar fi fost catastrofale pentru ţară.
Alături de preşedintele Klaus Iohannis, la acţiunile PNL au participat şi alţi lideri ai partidului, printre aceştia numărându-se Ludovic Orban, preşedintele PNL, şi doi vicepreşedinţi ai partidului, Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, care au spus că trebuie să se pregătească şi sunt pregătiţi pentru guvernare.