17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Certificatul non-violator, solicitat până acum de peste 50 de olteni

- Advertisement -

De la intrarea în vigoare a Legii privind Registrul Naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sociale, la începutul lunii iulie, toate persoane care lucrează în învăţământ, sănătate şi sistemul de protecţie socială trebuie să prezinte certificatul non-violator. Până în prezent, poliţiştii din Olt au eliberat peste 50 de adeverinţe de integritate comportamentală.

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a spus că acest certificat non-violator a fost solicitat mai exact de 56 de olteni şi a făcut precizări cu privire la modul de eliberare a unei astfel de adeverinţe de integritate comportamentală. Persoanele care desfăşoară activităţi ce presupun contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane, sunt cele care trebuie să prezinte la locul de muncă, la angajare, acest certificat care atestă că nu sunt în Registrul infractorilor sexuali.   

Potrivit reprezentantului IPJ, cererea tip pentru obținerea adeverinței care poate face obiectul registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor se depune de către persoana fizică, personal sau prin împuterniciţi, la ghişeul de eliberare certificate de cazier judiciar din cadrul Poliţiei Olt, cu sediul în Slatina, strada Horia, nr. 5, și la sediile poliţiilor din Balș, Caracal, Corabia, Drăgănești Olt, Piatra Olt, Potcoava și Scornicești. „Cererea va fi însoțită de un act de identitate aflat în termen de valabilitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor Uniunii Europene, carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă)”, spune Cristian Grigorescu.

Pentru cererile depuse la sediul IPJ Olt, adeverinţa de integritate comportamentală se eliberează în trei zile dacă cererea se depune la locul de naștere sau domiciliu/reşedinţă/flotant, după caz, iar persoana fizică nu este cunoscută cu menţiuni în evidenţe și în cel mult 30 zile, dacă cererea se depune la locul de domiciliu, iar persoana fizică este cunoscută cu menţiuni în evidenţe. În privinţa cererilor depuse la subunităţile IPJ din judeţ, acest certificat non-violator se eliberează în 15 zile dacă cererea se depune la locul de naștere sau domiciliu/reşedinţă/flotant, după caz, iar persoana fizică nu este cunoscută cu menţiuni în evidenţe și în cel mult 30 zile, dacă cererea se depune la locul de domiciliu, iar persoana fizică este cunoscută cu menţiuni în evidenţe.

Adeverinţa de integritate are o valabilitate de şase luni de la data eliberării, apoi aceasta trebuie reînnoită.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți