17.3 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Accident cu șapte răniți între Schitu și Șerbănești

- Advertisement -

Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale joi dimineața în urma unui accident de circulație produs pe Drumul Județean 546 A, la ieșire din comuna Schitu spre Șerbănești, într-o zonă unde asfaltul prezintă denivelări. Trei autovehicule au fost implicate în eveniment, iar în urma coliziunii, patru dintre cele şapte victime, printre care și un copil de 5 ani, au ajuns la spital cu diverse contuzii.

Mai multe echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt și paramedici SMURD Slatina s-au deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor celor șapte răniți, trei din aceștia refuzând transportul la spital. Printre cele patru victime care au ajuns la Urgențe Slatina s-au aflat și un băiat de 5 ani, împreună cu mama sa, în vârstă de 30 de ani.

„De dimineață, în jurul orei 08:00, a fost un accident în care au fost implicate trei autoturisme, șapte persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Toate erau conștiente, cooperante, stabile hemodinamic și respirator. Trei dintre ele au refuzat transportul la spital, iar patru au fost preluate de două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pe Urgențe Minore, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite. Aveau contuzii minore”, a declarat medicul Dragoș Toader, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt.

Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a spus că victimele transportate la spital au vârste cuprinse între 5 şi 42 de ani. „Echipajele medicale au preluat și transportat la UPU Slatina patru victime, un minor de 5 ani, cu traumatism de coloană cervicală, o femeie (mama lui n.r.), în vârstă de 30 de ani, cu traumatism la umărul stâng, o femeie de 42 de ani, cu traumatism la umărul drept, și o tânără, în vârstă de 19 ani, cu traumatism la membrul inferior stâng”, a spus reprezentantul ISU.

Polițiștii rutieri au ajuns și ei în zonă pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt a IPJ Olt, a declarat că accidentul a avut loc pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers. „După efectuarea cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că un șofer de 24 de ani, din comuna Movileni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în trafic față de autovehiculul din față, iar pentru a evita impactul cu acesta a pătruns pe contrasens lovind atât autoturismul ce circula în fața sa, cât și pe cel ce circula din sens invers. Șoferul vinovat se va alege cu permisul reținut, nu consumase băuturi alcoolice, iar în cauză se va întocmi dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți