9.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 2.000 de elevi, părinţi şi profesori, consiliaţi în campania „10 pentru siguranţă”

- Advertisement -

Campania „10 pentru siguranţă”, organizată de structurile MAI la nivel naţional, s-a bucurat de un real succes în Olt. Activităţile planificate în cele două etape ale acţiunii s-au încheiat vineri, peste 2.000 de elevi, părinţi şi profesori fiind consiliaţi de polițişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, dar şi de angajaţi ai Prefecturii, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt şi Agenției Județene împotriva Traficului de Persoane Olt.

Persoanele au fost pregătite de angajaţii MAI pentru a avea parte de un an şcolar fără evenimente neplăcute. În Olt, au fost organizate întâlniri cu cetățenii pe raza municipiului Slatina, în Parcul Tineretului și pe Esplanadă Slatina, acestora fiindu-le transmise recomandări pentru siguranța elevilor atât în școli, cât și în timpul liber. De asemenea, echipe mixte din cadrul structurilor MAI au fost în unități de învățământ din județ, pentru a discuta cu elevii, părinții și cadrele didactice în vederea identificării de soluții pentru problemele anterioare și prevenirea comportamentelor care ar putea afecta siguranța în școli.

Datele oficiale arată că între 7 şi 20 septembrie, perioada în care s-a desfăşurat campania „10 pentru siguranţă”, reprezentanţii Prefecturii, ISU, IPJ, IJJ, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt și Agenției Judeţene împotriva Traficului de Persoane au participat la peste 30 de întâlniri cu elevii, părinții şi profesorii, numărul persoanelor prezente la aceste activităţi fiind de peste 2.000.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți