18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

A început vaccinarea antigripală a personalului medical, în Olt

- Advertisement -

Direcția de Sănătate Publică a împărțit Spitalului Județean o mie de doze de vaccin antigripal. Serul din această primă tranșă va fi folosit pentru imunizarea personalului medical, campania de vaccinare pentru această categorie urmând să se încheie la începutul lunii noiembrie.

Personalul medical, dar și cel auxiliar din unitățile medicale, este categoria cea mai expusă îmbolnăvirilor. De aceea, la începutul sezonului rece, Direcția de Sănătate Publică va distribui către acest personal cele peste 1.700 de doze de vaccin antigripal primit în prima tranșă.

O bună parte din această cantitate a ajuns la Spitalul Slatina. „Spitalul Județean de Urgență a primit o primă tranșă de o mie de doze, care au fost repartizate de DSP. După ce vor intra în depozit, personalul de specialitate din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale va începe campania de vaccinare în rândul personalului. Campania sperăm să se finalizeze până la începutul lunii noiembrie”, a explicat medicul Cătălin Pătru, de la Spitalul Slatina.

Cadrele medicale îi avertizează pe cetățeni să fie atenți încă de acum la viroze. Să evite locurile aglomerate și să se hrănească sănătos, pentru a evita îmbolnăvirile. „Pentru a reduce riscul transmiterii sau cotractării unei infecții cu virusul gripal este bine să evităm aglomerațiile, iar în perioada de pre-sezon este indicată în primul rând imunizarea prin vaccinare, precum și aportul alimentar echilibrat de fructe, legume și vitamine care pot crește imunitatea și apărarea naturală a organismului”, a mai explicat medicul Cătălin Pătru.

Următoarea tranşă de doze de vaccin antigripal, destinată imunizării categoriilor considerate cu risc crescut de îmbolnăvire, ajunge luna viitoare. Peste 17.500 de doze ar urma să primească Direcția de Sănătate Publică Olt.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți