22.3 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Iluzii optice pentru cei mici şi cei mari, la Muzeul Judeţean Olt

- Advertisement -

Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt numai o parte a lucrurilor cu care vor fi întâmpinaţi vizitatorii Muzeului Judeţean Olt, începând cu data de 17 şi până pe 27 octombrie, inclusiv.

În această perioadă, la Slatina, ajunge pentru prima dată primul Muzeu al Iluziilor Optice din România, un proiect al Asociației Astronomice Pluto. Conceptul muzeului, unic în România, are un caracter interactiv pentru vizitatori, fie că vorbim de cei mici sau cei mari, care vor putea înțelege cum funcționează iluziile prin contactul direct cu cele peste 100 de obiecte prezentate, dar și prin explicațiile unui povestitor unplugged, care va oferi detalii despre mecanismele lor de funcționare și va face demonstrații live.

Organizatorii spun că acest proiect este unul mobil și își propune să ajungă în toate marile orașe ale României. Deși pentru ţara noastră este o premieră, Muzeul Iluziilor este foarte popular în mari orașe ale lumii, care au astfel de muzee interactive permanente. Barcelona, Zagreb, Moscova, Ljubljana şi Sankt Petersburg sunt doar câteva exemple de metropole cu tradiție în acest sens.

Adrian Filpişan, iniţiatorul principal al Muzeului Iluziilor Optice, spune că acest proiect este, în primul rând, unul educativ și neconvențional. „Noi ne-am dorit mult să creăm un loc în care participanții de orice vârstă să poată învăța prin joacă și interacțiunea directă cu exponatele. Cred că fiecare familie, fiecare copil și fiecare persoană trebuie să intre măcar o dată într-un Muzeu al Iluziilor: este o experiență unică să parcurgi exponatele, să cânți la theremin sau să te așezi pe spate pe un pat cu 2.200 de cuie fără să ți se întâmple nimic, la fel cum e amuzant și provocator să încerci să rezolvi enigmele din spatele fiecărei iluzii optice în parte. Noi nu vrem doar să le oferim vizitatorilor o alternativă plăcută pentru petrecerea timpului liber, ci și să le provocăm gândirea, să îi facem să înțeleagă care sunt mecanismele logice și naturale care se află în spatele tuturor iluziilor care ne înconjoară”, declară Filpişan.

În Muzeul Iluziilor Optice, vizitatorii sunt conduşi prin trei mari capitole, fiecare destinat unui alt tip de iluzii. „Sala oglinzilor deformate este locul unde cei mici se vor distra și vor deveni, pentru câteva minute, subțiri ca o sfoară sau rotunzi ca un balon, vor avea burta până la nas sau vor deveni pitici. Iluziile optice vor avea și ele o sală dedicată: peste 50 de tablouri originale, unele de mari dimensiuni, vor provoca voința și inteligența celor care vor încerca să rezolve misterele din spatele lor. Toate imaginile sunt dotate cu instrumente de măsurat, cu ajutorul cărora vizitatorii vor încerca să înțeleagă cum funcționează iluziile. A treia sală este dedicată obiectelor care le vor oferi vizitatorilor experiențe unice: aici, vizitatorii vor putea înțelege cum funcționează hologramele, vor încerca să descifreze mecanismul iluziei cinematografice sau vor putea să își încerce talentele muzicale la un theremin, primul instrument muzical electronic”, spun organizatorii.

La Slatina, Muzeul Iluziilor deschis la Muzeul Judeţean de pe strada Ana Ipătescu, nr. 1 între 17 şi 27 octombrie, va putea fi vizitat pe bază de rezervare, la contact@muzeuliluziilor.ro sau la numărul de telefon 0752.690.245, spectacolele desfăşurându-se în intervalul orar 09:00 și 18:00, din oră în oră, cu începere la oră fixă. Durata unei vizite este de 60 de minute, iar prețul unui bilet este de 16 lei.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți