8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Deschidere de an şcolar cu emoţii, la Palatul Copiilor Slatina

- Advertisement -

Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina şi celelalte structuri ale sale din judeţul Olt au organizat marţi festivitatea de deschidere a activităţilor extraşcolare care se vor desfăşura pe parcursul anului şcolar 2019 – 2020. Într-o ambianţă de poveste, la Slatina au fost organizate mai multe activităţi, minispectacole şi demonstraţii tehnice de lucru.

Zeci de copii, dar şi cadre didactice ale Palatului Copiilor Slatina, au participat la activităţile organizate în deschiderea noului an de studiu, care a fost una cu emoţii pentru cei prezenţi. Printre invitaţii conducerii instituţiei de învăţământ s-au numărat Adrian Bărbulete, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Liviu Mitroi, adjunct al ISJ, dar şi Luminiţa Floricel, inspectorul şcolar pentru educaţie permanentă şi activită extraşcolare. Cu toţii au luat parte de frumoasele momente artistice şi sportive prezentate în faţa publicului de mai vechii cursanţi ai cercurilor Palatului.

Oferta de activităţi extraşcolare din acest an şcolar este una variată, cei mici, dar şi tinerii, putând să înveţe tainele uneia din cele aproximativ 40 de discipline de la cele peste 30 de cercuri. Sunt şi două noi discipline ce pot fi urmate de cursanţii Palatului Copiilor Slatina, respectiv tehnoredactare computerizată şi cultură şi civilizaţie engleză. Numărul elevilor înscrişi este de peste 2.400, însă reprezentanţii instituţiei şcolare au prelungit perioada înscrierilor până săptămâna viitoare, iar numărul acestora va creşte cu siguranţă.

„Deschiderea de an şcolar de la Palatul Copiilor a fost una emoţionantă, aşa cum este fiecare deschidere de început de an şcolar. Ne bucurăm să vedem că în acest an numărul copiilor înscrişi a crescut, avem 2.439 de înscrişi, deja, care vor desfăşura activităţi extraşcolare la această unitate de învăţământ. Sunt două cercuri noi şi fiecare dintre copii s-a înscris acolo unde vrea să-şi descopere talentul şi unde crede că are înclinaţii. Îi felicit pe părinţi pentru alegerea pe care au făcut-o şi ca şi părinte întotdeauna mi-am dorit ca toţi copiii din judeţul Olt şi, de ce nu, din ţară să participe la activităţile extraşcolare pentru a vedea şi identifica fiecare talentul său”, a declarat Adrian Bărbulete, şeful învăţământului oltean.

Profesorul Ilie Brăileanu, directorul Palatului „Adrian Băran” Slatina, a spus că atât pentru instituţia pe care o conduce, cât şi pentru structurile sale din judeţ, ziua de 1 octombrie a fost una de sărbătoare. „Este o zi de sărbătoare nu doar pentru noi, profesorii şi copiii de la Slatina, ci pentru întreaga ţară, deoarece la 1 octombrie în toată ţara se deschid cursurile la palatele şi cluburile copiilor. Este o sărbătoare şi pentru copiii noştri de la Balş, Corabia şi Drăgăneşti Olt. Şi în acest an, prin activităţile pe care le vom desfăşura, încercăm să descoperim talentul şi vocaţia copiilor înscrişi la noi, iar pentru acest lucru mulţumesc părinţilor, bunicilor şi colegilor mei care le îndrumă paşii în viaţă, Palatul Copiilor fiind un adevărat laborator unde se conturează şi unde se săvârşeşte personalitatea lor. Nu vă mulţumesc doar dumneavoastră, ci şi conducerii Inspectoratului Şcolar care ne sprijină în toate evenimentele pe care le organizăm şi la care copiii Palatului i-au parte. Fie că luăm parte la activităţi extraşcolare în judeţ sau în ţară, de fiecare dată cursanţii noştri s-au întors cu premii importante şi sunt sigur că vor face acest lucru şi în continuare”, a explicat directorul Palatului Copiilor.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți