10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bani din Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru încă 23 de proiecte din Olt

- Advertisement -

Încă 23 de primării din Olt vor primi bani din Fondul de Dezvoltare și Investiții, pentru proiecte de dezvoltare. Amenajarea sau extinderea rețelelor de gaze și modernizarea drumurilor sunt investiții finanțate în aceste localități.

După ce, luna trecută, opt proiecte de dezvoltare rurală din Olt au fost pe lista celor aprobate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pentru a fi implementate cu fonduri guvernamentale, de data aceasta numărul lor este mult mai mare. În total, 23 de investiții, cele mai multe în mediul rural, vor fi implementate în perioada următoare. Valoarea totală a finanțării pentru cele 23 de proiecte este de aproximativ 500 de milioane de lei. Cea mai mare sumă, respectiv 42,2 milioane lei va ajunge în comuna Tia Mare, pentru modernizarea drumurilor, iar cea mai mică, respectiv 334.000 lei, a fost alocată comunei Rusănești, tot pentru modernizarea infrastructurii locale.

Acestea sunt: Strejești – Înființare sistem de distribuție gaze naturale (10.301.822 lei); Grădinari – Înființare sistem de distribuție gaze naturale (9.558.300 lei); Colonești – Extindere rețea gaze naturale cu branșamente aferente și realizarea de branșamente noi pe rețeaua existentă (13.890.771 lei); Pleșoiu – Asfaltare drumuri comunale plus șanțuri la drumuri existente (27.653.659 lei); Vișina – Modernizarea drumurilor de interes local, etapa a doua (12.253.437 lei); Vlădila – Extindere sistem de canalizare menajeră (5.500.103 lei); Vitomirești – Modernizare, reabilitare, extindere și dotare infrastructură (22.617.577 lei); Seaca – Înființare rețea de apă și apă uzată, comuna Seaca (41.051.836 lei); Topana – Modernizare drum comunal DC 42, L = 5,950 kilometri (15.536.246 lei); Sâmburești – Modernizare drumuri sătești și construire pod în satul Ionicești (10.707.596 lei); Scornicești – Modernizare străzi (16.424.930 lei); Oporelu – Modernizare infrastructură rutieră în comună (37.091.229 lei); Verguleasa – Modernizare străzi în comună (25.052.859 lei); Băbiciu – Asfaltare drumuri comunale (13.626.038 lei); Ghimpețeni – Lucrări de canalizare străzi comunale (31.530.057 lei); Cezieni – Înființare rețea de canalizare și stație de epurare (19.007.881 lei); Tia Mare – Modernizare drumuri de interes local (42.254.565 lei); Gârcov – Modernizare drumuri locale (31.877.206 lei); Urzica – Modernizare străzi de interes local (32.057.692 lei); Cilieni – Modernizare străzi de interes local (32.856.954 lei); Rusănești – Modernizare drumuri de interes local (334.174 lei); Mihăești – Construire poduri și modernizare drumuri locale (16.096.135 lei); Bobicești – Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local (30.664.485 lei).

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți