9.7 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Deputatul PSD Marius Iancu: „Nu știu dacă vor mai continua construirea drumului expres sau proiectele din orașe și comune prin PNDL”

- Advertisement -

Deputatul PSD Marius Iancu și-a exprimat îngrijorarea că proiecte importante începute în timpul guvernării social democrate nu vor mai continua, după moțiunea de cenzură. Programul național de dezvoltare locală, prin care au fost alocate primăriilor fonduri guvernamentale pentru apă, canalizare, școli și dispensare ar putea fi sistat de noul guvern.

Marius Iancu a mai precizat că, în discursurile lor, cei din Opoziție s-au limitat la atacuri împotriva PSD și au făcut referire la Justiție, fără să vorbească despre oameni și dezvoltarea României. „Ascultând discursurile liderilor PNL și USR, în Parlament, am remarcat că au pus accent pe Justiție și denigrarea PSD. Nu au spus niciun cuvânt despre oameni, despre românii care trăiesc și muncesc în țara aceasta și care vor un trai mai bun. Îmi pare rău că nu vom putea să îi apărăm pe cei 400.000 de profesori, medici, polițiști, pompieri, jandarmi și funcționari publici care vor fi concediați, pe pensionarii cărora nu le vor mai crește pensiile, pe bugetarii care vor avea salarii mai mici, pe IT-ştii, oamenii de afaceri români ale căror venituri vor fi impozitate. Nu știu dacă vor mai continua construirea drumului expres Craiova – Slatina – Pitești sau proiectele din orașe și comune prin PNDL”, a transmis Marius Iancu.

Deputatul oltean i-a avertizat pe cei din Opoziție să guverneze în interesul românilor, nu în avantajul marilor companii din străinătate sau pentru a avea o imagine bună în Uniunea Europeană.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți