5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Noptiere speciale pentru pacienţii de pe Secţia Oncologie a Spitalului Caracal

- Advertisement -

Americanii de la Baza Militară 99 Deveselu, fie că vorbim de soldaţi sau civili, au pus mână de la mână şi au donat aproape o mie de dolari pentru Secţia de Oncologie a Spitalului Municipal Caracal. Reprezentanţii secţiei s-au gândit deja cum vor folosi suma de bani, din aceasta urmând a fi achiziţionate zece noptiere speciale pentru pacienţii internaţi aici.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a Bazei NATO, prin donaţia pe care au făcut-o acestei secţii din cadrul Spitalului Caracal, americanii s-au alăturat campaniei desfăşurată în octombrie, o lună în care la nivel mondial se conştientizează ceea ce reprezintă cancerul la sân. De asemenea, în cadrul aceleiaşi campanii militarii şi civilii de la Baza Deveselu au purtat şi tricouri de culoare roz.

Cei aproape o mie de dolari vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de noptiere speciale pentru pacienţii de pe Secţia Oncologie, spune economistul Marian Mitran, managerul Spitalului Municipal Caracal.

„Deja ne-am decis ce vom face cu banii donaţi de americanii de la Baza Militară Deveselu. Doctorul Cristina Petria, medicul şef de la Oncologie, îşi doreşte să achiziţioneze noptiere speciale pentru această secţie. Vorbim de zece noptiere, care fac undeva la 4.100 de lei. Cei de la bază au donat aproximativ 3.600 de lei, o să mai punem noi diferenţa, banii urmând să îi alocăm din veniturile proprii ale unităţii medicale. Noptierele sunt mai speciale, în care se protejează inclusiv ceea ce se pune pe lângă eventualele medicamente şi citostatice care se administrează bolnavilor. Sunt noptiere normale, dar au o protecţie ţinând cont că Oncologia este totuşi o secţie cu un risc mai ridicat”, a declarat directorul spitalului caracalean.           

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți