16.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Doi răniți într-un accident produs la ieșire din Brebeni

- Advertisement -

Două persoane au fost rănite, dintre care una a fost transportată la spital, în urma unui accident de circulație produs, joi după-amiază, pe Drumul Județean 546, la ieșire din Brebeni spre Coteana. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și, potrivit polițiștilor, acesta s-a petrecut pe fondul nepăstrarii unei distanțe de siguranță în timpul mersului.

Polițiștii de la Biroul Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor au stabilit că o tânără de 22 de ani, din orașul Drăgănești Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, la ieșirea din Brebeni spre comuna Coteana, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul din fața sa, condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani, din comuna Sprâncenata.

Două persoane au fost rănite în urma impactului dintre autovehicule, iar una dintre ele a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, dar și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, au acordat îngrijiri medicale victimelor.

„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Echipajele medicale au asistat două paciente, una în vârstă de 22 de ani, care nu prezenta urme de traumă și a refuzat transportul la spital, și una de 19 ani, cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare și excoriații în zona genunchilor, care a fost transportată la Unitatea Primire Urgențe Slatina. Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului”, a declarant Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Șoferii celor două autoturisme au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți