29.3 C
Slatina
marți,25 august,2026

Ultimele Articole

Cum s-a produs accidentul din Slatina, în urma căruia un tânăr motociclist a fost rănit și a ajuns la spital. Ce spun polițiștii rutieri

- Advertisement -
La fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, iar inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a venit cu detalii cu privire la cauza producerii accidentului rutier.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Șerbănești. În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative”, a spus reprezentantul IPJ Olt.
Potrivit unor surse dinn anchetă, se pare că șoferul din Slatina, aflat la volanul mașinii, nu ar fi acordat prioritate de trecere tânărului motociclist din Șerbănești, intrând în coliziune cu vehiculul pe două roți.
Polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în cauză pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentului.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți