Direcția de Sănătate Publică Olt a primit zilele acestea o nouă tranșă de vaccin antigripal pentru imunizarea populației. În total, 17.560 de doze au ajuns în cabinetele medicilor de familie și vor fi administrate gratuit pacienților cu risc de îmbolnăvire.
Ministerul Sănătății a repartizat până acum județului Olt un număr de 19.320 doze de vaccin gripal, în două tranșe – 1.760 doze tranșa I, plus 17.560 tranșa a II–a, pentru vaccinarea grupelor considerate la risc, din care s-au administrat 2.184 doze.
„În cursul lunii noiembrie vom primi încă două tranșe, respectiv 33.350 doze de vaccin gripal (17.550 doze, plus 15.800 doze), pentru desfășurarea în continuare a campaniei de vaccinare antigripală”, a declarat Gabriela Gogiu, purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Olt.
Pentru sezonul rece 2019 – 2020, DSP Olt a catagrafiat 74.196 de persoane considerate la risc și care doresc să se vaccineze antigripal.
Grupele populaționale considerate de risc și pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală sunt: persoane în evidență cu afecțiuni medicale cronice, copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani, gravide, medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar și toate persoanele cu vârsta de 65 de ani.
Simona Vârban