2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cresc suprafețele împădurite în Olt

- Advertisement -

Direcția Silvică Olt și-a propus să împădurească peste 200 de hectare de teren, în această toamnă. Suprafețele cele mai mari sunt din zona de sud a județului, acolo unde fenomenul deșertificării se manifestă cel mai pregnant. În total, 350.000 de puieți vor fi folosiți pentru extinderea și regenerarea suprafețelor împădurite.

După ce în primăvară au împădurit peste 100 de hectare, silvicultorii olteni continuă campania de salvare a pădurilor din județ. În această toamnă, suprafețe întinse, în special din zona de sud a județului, vor fi plantate cu puieți din diferite specii.

„Pentru toamna anului 2019, Direcția Silvică Olt are un program de împădurire de 209 hectare, din care regenerări naturale – 74 de hectare, împăduriri integrale – 96 de hectare, refaceri – 16 hectare și completări – 23 de hectare. Șantierele de împăduriri sunt dispersate pe toată suprafața județului din raza de activitate a celor șase ocoale silvice: Balș, Caracal, Corabia, Drăgănești Olt, Slatina și Vulturești. Suprafața cea mai mare va fi împădurită în zona Corabia”, a declarat George Vîle, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Olt.

Reprezentanții instituției vor planta în această toamnă 350.000 de puieți din specii adaptate la clima noastră, cum sunt: stejarul brumăriu, gârnița, cerul, plopul alb, salcâmul, glădița sau salcia albă. Puieții sunt produși în pepinierele proprii ale Direcției Silvice Olt, din Corabia și Vulturești.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți