19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

ISU Olt, măsuri pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

- Advertisement -

Iarna bate la uşă, iar statistica incendiilor înregistrate în judeţ, în ultimii ani, arată că pe perioada sezonului rece majoritatea celor care se manifestă la gospodăriile populaţiei au drept cauze instalaţiile de încălzire improvizate, exploatate necorespunzător sau burlanele şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor construite defectuos, neizolate termic faţă de materialele de construcţie combustibile, necurăţate şi neverificate la timp.

Numai anul trecut, conform datelor centralizate de Centrul Operațional Județean, 92 de incendii produse în Olt au avut cauza probabilă instalațiile electrice defecte sau improvizate, 40 de incendii au izbucnit din cauza coșurilor de fum defecte sau neizolate corespunzător și zece s-au produs din cauza jarului sau scânteilor produse de sistemele de încălzire. Din păcate, în urma unor astfel de incendii înregistrate în sezonul rece trecut şi-au pierdut viaţa şi nouă persoane, iar alte trei au fost rănite, suferind arsuri grave.

De aceea, pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, care se pot sfârşi tragic, prin pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, pompierii ISU Olt reamintesc cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru siguranţa lor și a bunurilor pe care le deţin. Potrivit lui Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, acestea sunt: curăţarea şi verificarea  sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere; coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri; nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supraîncălzite sobele; sobele de metal se vor amplasa la distanță de minim un metru faţă de pereţii din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor; sobele din metal nu se vor aşeza direct pe pardoseala combustibilă; dacă înălţimea picioarelor de la sobă depăşeşte 25 centrimetri, ele vor fi aşezate pe un postament de cărămidă; folosirea sobelor cu uşi defecte este interzisă; nu este permis a se aprinde focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii; nu este permis să se aşeze, la mai puţin de un metru faţă de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde; focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor.

De asemenea, pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil gazos, cadrele ISU vin cu următoarele sfaturi: montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat; verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos; folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare; suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți