Spitalul Slatina cere o anchetă în cazul pacientei cu arsuri, plimbată la trei unități medicale

„Este absolut necesară o anchetă pe tot fluxul acestui pacient”, a transmis astăzi managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea. Declarația vine în contextul în care Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că o pacientă cu arsuri care a ajuns la unitatea medicală din Slatina ar fi fost subevaluată. Femeia a fost transferată la Brașov și apoi la Iași, toate cele trei unități medicale fiind supuse unor verificări ale Ministerului  Sănătății.

Slatina, Brașov și Iași. Acesta este traseul parcurs de o pacientă cu arsuri, transferată de la Slatina și mutată apoi de la un spital la altul. Victima, o femeie de 61 de ani,  a ajuns la Spitalul de Urgenţă Slatina, pe 17 octombrie, după ce a suferit arsuri prin contact cu un lichid fierbinte. Managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, dar și șeful Secției Chirurgie Plastic, Florin Popa, au vorbit astăzi despre acest caz, ajuns în atenția Ministerului Sănătății. „Diagnosticul de externare și cel de transfer a fost arsură de gradul IIB, IIA, produsă prin contact cu lichid fierbinte, la nivelul membrelor superioare bilateral, abdomen flanc stâng, membre inferioare bilateral pe circa 35% din suprafața corpului. Conform protocolului pentru transferul arșilor, s-a decis transferul acestei paciente la Spitalul Clinic de Urgență Brașov. Fac mențiunea că pacienta avea peste 60 de ani, în antecedente avea diabet zaharat și hepatită virală de tip B”, a explicat Cătălin Rotea, managerul SJU Slatina.

De aici, pacienta a fost transferată la Brașov, unde s-a constatat că avea o infecție și a fost tratată fără a putea fi transferată la un spital cu paturi pentru mari arși. Ulterior, femeia ajuns la Spitalul din Iași. Medicii slătineni spun că pacientei i-au fost recoltate probe, însă nu s-a confirmat prezența vreunei infecții.

Managerul Spitalului Slatina a precizat că nu a văzut declarația ministrului Sorina Pintea, legată de acest caz, însă consideră că este necesară o anchetă, pentru a se stabili corect și transparent dacă medicii slătineni și-au făcut datoria.

Conducerea Spitalului Slatina a transmis că au fost respectate toate protocoalele și toate procedurile privind transferul pacientei.

Simona Vârban

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.