6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Dosare penale şi amenzi în urma incidentelor electorale înregistrate la alegeri

- Advertisement -

Chiar dacă nu au fost evenimente majore în judeţ în ziua procesului electoral, poliţiştii au intervenit totuşi duminică la 11 incidente electorale înregistrate în Olt, în urma acestora fiind întocmite două dosare penale şi aplicate trei sancţiuni contravenţionale de 2.000 de lei, din care două de 1.500 de lei la OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi una de 500 de lei la Legea 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Unul dintre cele mai grave incidente a fost înregistrat în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale la Secţia de Votare 103 din satul Criva de Jos al oraşului Piatra Olt, unde o persoană a încercat să-şi exercite dreptul la vot în două rânduri.

Poliţiştii au efectuat verificări şi au identificat un bărbat de 60 ani, din localitate, care s-a prezentat la  Secţia 103 Criva, cu intenţia de a vota. „În momentul scanării actului de identitate, aplicaţia SIMPV a semnalat faptul că acesta şi-a exercitat dreptul la vot la Secţia de Votare 37 (Şcoala Gimnazială «Constantin Brâncoveanu»), din municipiul Slatina”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru tentativă de fraudă la vot.

Poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, după ce cererea de solicitare a urnei mobile de un vârstnic din Făgeţelu, aflat cazat într-un centru social din Spineni, i-a fost respinsă. „Un bărbat de 65 de ani, din comuna Făgețelu, a sesizat  prin apel de urgență 112, faptul că, a solicitat verbal conducerii centrului social unde este cazat, pe raza comunei Spineni, să i se prezinte o cerere prin care să solicite urna mobilă la locul unde se află internat, pentru a vota la alegerile prezidențiale, cerere care i-ar fi fost respinsă. În cauză s-a întocmit dosar penal in rem, pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale”, a declarat reprezentantul IPJ.

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Tia Mare, a fost amendat pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112. „Bărbatul a sesizat prin apel de urgență 112, faptul că membrii Secţiei de Votare 335, din comuna Tia Mare, nu poartă ecusoane, iar angajaţii Primăriei Tia Mare transportă cu autoturisme persoane la vot, încercând să fraudeze votul. Din verificări, s-a constatat că aspectele sesizate nu se confirmă, iar apelantul a fost sancţionat contravenţional cu suma 500 lei, conform OUG 34/2008”, mai spune Grigorescu.

În ziua scrutinului, peste 540 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri au asigurat măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot. De asemenea, şi angajaţii altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost în misiune de alegeri.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți