13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

DSVSA Olt: Porcii, sacrificaţi tradiţional în localităţile fără focare de pestă

- Advertisement -

 Evoluţia pestei porcine africane în judeţul Olt a fost una dinamică, iar din această cauză reprezentanţii Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt vin cu sfaturi pentru crescătorii de animale, în special de porci, având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă. Totodată, medicii veterinari anunţă că în localitațile județului în care nu evoluează focare de pestă porcină sacrificarea porcilor în mod tradițional de către proprietari, pentru consum familial, nu este interzisă.

Potrivit unui comunicat remis de DSVSA, cetăţenii, crescători de animale în general și de porci în special, sunt obligați, conform legii, să informeze orice eveniment care duce la modificarea numărului de animale din gospodărie medicilor veterinari de liberă practică și să solicite identificarea acestora, pentru a fi introduse în baza naţională de date. De asemenea, acestea trebuie declarate la primărie pentru a fi înscrise în Registrul Agricol, astfel ca, în contextul apariției unui focar de boală, să poată fi despăgubiți.

Intră în obligația crescătorului de animale să informeze medicul veterinar de liberă practică împuternicit pentru ca acesta să facă examenul clinic al animalului înainte de sacrificare, pentru a fi înscris evenimentul atât documentar, cât și în baza naţională de date. După sacrificare să solicite medicului veterinar de liberă practică împuternicit efectuarea examenului pentru depistarea parazitului Trichinella spp, anunţă Direcţia Sanitar Veterinară Olt.

Medicii veterinari mai spun că porcii trebuie să fie crescuţi numai în adăposturi închise, astfel încât să nu ia contact cu alţi porci domestici sau cu porci sălbatici, să fie respectate minimele condiţii de igienă şi de biosecuritate. „În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat. În localitațile din județ în care nu evoluează focare de pestă porcină africană sacrificarea porcilor în mod tradițional de către proprietari, pentru consum familial, nu este interzisă. Este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei”, mai spun reprezentanţii DSVSA.

Medicii veterinari mai recomandă populaţiei să achiziţioneze produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate şi înregistrate sanitar veterinar. Asta înseamnă că atât carnea, cât şi alte produsele de origine animală şi non-animală, au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți