Îmbunătăţirea infractructurii educaţionale reprezintă o prioritate pentru administraţia locală din Pârşcoveni, localitate în care se va construi o nouă şcoală gimnazială de care cei mai încântaţi vor fi, bineînţeles, copiii.
Contractul de finanţare pentru proiectul „Construire şi echipare Şcoală Gimnazială Pârşcoveni a fost semnat miercuri la Craiova de Dumitru Dănuţ Matei, primarul localităţii, şi Marinela Bogheanu, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, valoarea totală a investiţiei, care se va realiza cu fonduri europene, dar şi cu fonduri de la bugetul local, fiind de aproximativ un milion de euro.
„Știm cu toții că primii ani de scoală sunt hotărâtori pentru educația și formarea copiilor, astfel mulțumită eforturilor depuse de domnul primar Dumitru Dănuţ Matei, ieri (miercuri n.r.) a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea, dotarea și utilarea unei noi școli gimnaziale în comuna Pârșcoveni, acolo unde copiii se vor putea bucura de toate condițiile necesare primilor ani de studiu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Pârşcoveni.
Potrivit ADR Sud – Vest Oltenia, contractul se derulează pe Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 şi a fost semnat în cadrul Axei prioritare 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Obiectivul specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu. „Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării şcolii gimnaziale, pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, precum accesul la un proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional în condiţii corespunzătoare. Valoarea totală a proiectului este de 4.961.575,91 lei, din care suma solicitată este de 4.218.272,77 lei – 905.519,66 euro”, se arată într-un comunicar remis de agenţie.
Edilul Dumitru Dănuţ Matei spune că este încântat de semnarea acestui contract, cât mai curând copiii din Pârşcoveni având parte de condiţii mai bune de studiu. „Şcoala se va construi în satul Pârşcoveni al localităţii, între vechea şcoală, unde acum învaţă în jur de o sută de copii, şi primărie. Va avea parter şi etaj, vor fi câteva clase, o cancelarie, plus un laborator şi o sală de mese, grupuri sanitare interioare, şcoala gimnazială fiind dotată şi cu o centrală termică. Studiul de fezabilitate este deja finalizat, urmează să facem proiectul tehnic. După finalizarea construcţiei noii şcoli, pe cea veche o vom demola”, a declarat primarul localităţii.
Concret, potrivit ADR Sud – Vest Oltenia, principalele lucrări de intervenţie care se vor realiza sunt: construirea şi echiparea Şcolii Gimnaziale Pârşcoveni, cu toate fluxurile si anexele aferente, dotarea spaţiilor interioare şi exterioare; racorduri, branşamente la utilităţi, amenajarea spaţiului exterior şi împrejmuiri necesare.
Cătălin FIRCOIU