14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pasionaţii auto – moto din Olt, sprijin pentru o familie din Găvăneşti a cărei casă a luat foc

- Advertisement -

Pasionaţii de automobile retro şi motocicliştii din judeţul Olt au făcut o nouă faptă bună. De data aceasta au ajutat o familie din satul Băleasa, comuna Găvăneşti, a cărei casă a fost distrusă în totalitate, în urma unui incendiu.

Membrii ai grupurilor Fan Automobile Retro şi Garage Crew s-au implicat în campania de sprijinire a familiei greu încercată de soartă, care acum, în prag de iarnă, abia a reuşit cu credite şi puţin ajutor din partea oamenilor de bine, să înceapă renovarea locuinţei. Au finalizat abia o cameră în care să poată sta cu toţii.

Pasionaţii auto – moto au trecut în weekend pe la ei, iar chipurile membrilor familiei Duduială s-au luminat de fericire. Au primit în dar alimente, haine, produse de igienă, dar şi lucruri pentru cei doi micuţi din familie.   

Totul a fost strâns pentru ei într-o săptămână, după ce o tânără a făcut cunoscut acest caz. „Microbul acesta al cailor putere ne-a unit şi împrietenit. Pe grupul nostru, Daniela a lansat un mesaj: «… o familie are nevoie de ajutorul nostru! Tot ce aveau în casa a ars, într-un incendiu provocat de străbunicul din casă. Sunt doi copii mici ce au rămas fără strictul necesar». Într-o săptămână ne-am mobilizat, iar astăzi (sâmbătă n.r.) am încărcat totul şi am pornit spre familia Duduială din satul Băleasa, comuna Găvăneşti”, spun membrii Fan Automobile Retro.

Când au ajuns acolo au găsit o gospodărie de oameni muncitori, greu încercaţi de soartă. „Din casă a ars tot. Au reuşit cu ajutor şi credite să înceapă renovarea. O cameră unde să locuiască au terminat-o. La restul încă se lucrează. Am fost primiţi cu bucurie şi am descărcat tot ce s-a putut strânge în scurt timp. De la produse pentru igienă, la cărucior, pătut, jucării, alimente, haine etc.”, au adăugat pasionaţii auto – moto.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți