UPDATE: Femeia din Scornicești, care era dispărută de luni, a fost găsită după patru zile de căutări. Fiica sa a continuat să o caute și a găsit-o pe aceasta în București, în cursul zilei de vineri.
Știrea inițială: O femeie din satul Bircii, oraşul Scorniceşti, este dispărută de luni, iar în prezent este căutată atât de fiica sa, cât şi de poliţişti. Ultima dată ar fi fost văzută marţi în zona Gării Slatina, după ce cu o zi înainte aştepta la ocazie în zona Dedeman pentru a se întoarce cel mai probabil acasă.
Maria, fiica Floarei Bratu, face un apel disperat pe Facebook la toţi cei care o văd să o anunţe imediat pe ea sau cel mai apropiat post de poliţie. Femeia dispărută nu are la ea telefonul mobil ca să poată fi contactată, acesta fiind găsit de fiică prin casă.
De luni Maria o caută neîncetat pe mama sa, la fel şi poliţiştii. „Bratu Floarea, mama mea, dispărută, a fost văzută iniţial pe 18 noiembrie 2019, pe lângă Dedeman Slatina, judeţul Olt. Era îmbrăcată cu o geacă maro şi avea o geantă de voiaj neagră. În data de 19 noiembrie 2019 a fost zărită pe lângă Gara Slatina”, postează fiica acesteia pe pagina sa de Facebook.
Căutările au continuat şi miercuri, însă fără succes, iar acestea nu vor înceta până când nu va fi găsită. „Am căutat-o şi azi, 20 noiembrie 2019, în Slatina, dar nu am reuşit să o găsesc. Căutările continuă. Dacă o vedeţi, vă rog să îmi scrieţi ori să vă adresaţi celei mai apropiate secţii de poliţie. Poliţia este informată despre dispariţia ei şi o caută. Vă mulţumesc mult”, a mai transmis fiica femeii dispărute pe pagina sa de socializare.
Cătălin FIRCOIU