Ajutor pentru victimele violenţei domestice

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au marcat luni Ziua internațională împotriva violenței asupra femeilor. Cu această ocazie, specialiștii instituției au tras un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de femeie agresate sau lovite de parteneri și le îndeamnă să ceară ajutor.

De la începutul anului și până acum, 42 de femei din Olt au cerut sprijinul Direcției de Asistență Socială după ce nu au mai putut suporta chinul de acasă. Ele au primit consiliere și, la nevoie, găzduire temporară, pentru a reuși să își reorganizeze viața și să scape de partenerii violenți.

„Violenţa împotriva femeilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului, care totuși continuă să fie foarte răspândită în întreaga lume. Trebuie să schimbăm percepţia greşită potrivit căreia hărţuirea sau violenţa la adresa femeilor este un comportament normal şi acceptabil. Avem cu toţii responsabilitatea de a spune «nu», de a respinge în mod deschis actele de violenţă sau hărţuire şi de a sprijini victimele”, au transmis reprezetanții DGASPC Olt.

Pentru a veni în sprijinul cât mai multor persoane care devin victime ale violenței în familie, instituția olteană implementează un proiect cu fonduri europene. Prin programul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman, pot primi consiliere vocațională, formare profesională și cazare într-o locuință protejată, în vederea facilitării transferului către o viață independentă, prin reintegrare socio-profesională/economică.

Simona Vârban

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<