7.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Orban: Guvernul va găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogarea prevederilor legate de recursul compensatoriu

- Advertisement -

Guvernul va găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogarea prevederilor referitoare la recursul compensatoriu, a declarat joi prim-ministrul Ludovic Orban.

„Am văzut anumite preluări în presă legate de declaraţiile colegului nostru (ministrul Justiţiei – n.r.) şi aş vrea să spulber orice fel de îndoială privind programul de guvernare al PNL în domeniul Justiţiei referitor la recursul compensatoriu. Între obiectivele specifice, se numără revizuirea legislaţiei privind regimul eliberărilor condiţionate, respectiv recursul compensatoriu şi întărirea capacităţii instituţiilor de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. De asemenea, la măsuri urgente se află avizarea proiectului de lege pentru abrogarea recursului compensatoriu şi consolidarea serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat. (…) Vom găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogarea prevederilor din recursul compensatoriu, care au pus în pericol viaţa, integritatea fizică, bunurile personale ale cetăţenilor români, prin eliberarea înainte de termen a unor condamnaţi, în special a celor care au fost condamnaţi pentru infracţiuni grave, astfel încât să nu mai pericliteze viaţa şi siguranţa cetăţenilor”, a spus Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că Ministerul Justiţiei va susţine, în Parlament, acele propuneri legislative care să conducă la abrogarea recursului compensatoriu în forma actuală.

„O abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără a pregăti toate aceste planuri, inclusiv discuţiile cu CEDO şi măsuri de extindere a capacităţii penitenciare, ar conduce la efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent. În acelaşi timp, Guvernul şi-a asumat o obligaţie în cadrul negocierilor politice cu alte partide, atunci când s-a obţinut votul de învestitură, de a nu apela la ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei”, a mai spus Predoiu. 

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți